Autoritățile spaniole au anihilat o rețea suspectă de trafic de echipamente militare către Iran: Patru persoane au fost arestate

Autoritățile spaniole au anihilat o rețea suspectă de trafic de echipamente militare către Iran: Patru persoane au fost arestate
Foto: brisbanetimes.com.au

Ministerul de Interne de la Madrid a anunțat, luni, că autoritățile spaniole au anihilat o rețea care intenționa să vândă echipamente cu dublă utilizare, civilă și militară, în Iran, înb acest caz patru persoane fiind arestate, relatează AFP.

„Garda Civilă a anihilat o reţea de contrabandă cu echipamente cu dublă utilizare, care intenţiona să livreze Iranului tehnologie în vederea fabricării de rachete”, a anunţat Ministerul spaniol de Interne într-un comunicat.

În acest caz au fost arestate patru persoane, trei spanioli și un iranian, la Barcelona, în Tarragona, în nord-estul ţării, şi în Insulele Baleare, la Palma de Mallorca, fiind suspectate de „apartenenţă la o grupare infracţională, contrabandă de echipamente cu dublă utilizare şi spălare de bani”, a adăugat ministerul, fără să precizeze data la care au avut loc arestările.

Potrivit MInisterului de INterne, în urma a patru percheziţii, au fost confiscate „documente detaliate privind operaţiunile de export şi vânzare de echipamente de apărare”.

Ancheta a fost lansată în 2013, după ce o companie din Marea Britanie a cumpărat două freze care ar putea fi folosite în scopuri militare şi le-a importat ilegal în Spania.

Conform Ministerului, cumpărătorii plănuiau să trimită echipamentele în Iran, încălcând embargoul impus de Uniunea Europeană privind vânzarea de arme către Teheran.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`