Averile celor mai bogaţi 10 ruşi au crescut cu 3 miliarde dolari, în pofida sancţiunilor occidentale

Averile celor mai bogaţi 10 ruşi au crescut cu 3 miliarde dolari, în pofida sancţiunilor occidentale

Cei mai bogaţi 10 magnaţi ruşi au înregistrat din martie, când a început escaladarea tensiunilor din Ucraina, un câştig net cumulat de 3 miliarde de dolari, în pofida conflictului din ţara vecină şi a sancţiunilor impuse de SUA şi Uniunea Europeană unor companii şi persoane din Rusia.

Dintre aceştia, pe primele cinci poziţii în topul miliardarilor se află în ordine Alişer Usmanov, a cărui avere a stagnat din martie la 18,3 miliarde de dolari, Viktor Vekselberg cu 14,9 miliarde dolari (-2%), Mihail Fridman, cu 14,4 miliarde dolari, în stagnare, Leonid Mikhelson, cu 14,4 miliarde dolari (+13%) şi Vladimir Potanin, cu 14,3 miliarde dolari (+9%), potrivit companiei de cercetare Wealth-X, citată de Mediafax.

Conflictul din Ucraina şi-a pus totuşi amprenta asupra unora dintre averi. Astfel, trei dintre magnaţi, respectiv Ghenadi Timcenko, German Khan şi Viktor Vekselberg, au pierdut în total 1,8 miliarde de dolari, respectiv 5% din averile lor cumulate, din martie şi până la jumătatea lunii august.

Wealth-X este o companie de cercetare cu sediul central în Singapore şi cu 13 birouri pe cinci continente, specializată în analize referitoare la cei mai bogaţi oameni la nivel mondial, cu averi nete de cel puţin 30 de milioane de dolari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`