Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat țările membre UE, că fără apartenența la blocul comunitar nu ar însemna nimic în lume, informează AFP.
Prezent la o conferință organizată cu ocazia aniversării a 25 de ani de la summitul de la Maastricht, care a pus bazele monedei euro, Juncker a precizat că ”greșesc cei care cred că a sosit momentul de a destructura Uniunea Europeană, de a o rupe în bucăți, de a ne diviza”.
Acesta a subliniat că fără UE nici o țară membră nu ar fi capabilă să aibă singură vreun rol politic în lume.
Unul dintre argumentele sale a fost acela că în acest moment, PIB-ul Uniunii Europene reprezintă 25% din cel al economiei mondiale, în zece ani va scădea la 15%, iar ”în 20 de ani niciun membru al UE nu va fi singur membru al G7”. De asemenea, șeful executivului european a atras atenția că UE pierde și la capitolul demografie în condițiile în care estimările arată că la sfârșitul secolului XXI, europenii vor reprezenta doar 4% din locuitorii planetei.