Fiul prințesei Norvegiei vrea o pedeapsă mai mică: Avocații neagă acuzațiile de viol

Fiul prințesei Norvegiei vrea o pedeapsă mai mică: Avocații neagă acuzațiile de viol
Sursa foto simbol: Freepik

Avocații lui Marius Borg Hoiby, fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, au solicitat joi achitarea acestuia pentru cele 4 acuzații de viol.

Ce acuzații i se aduc fiului prințesei moștenitoare

Marius Borg Hoiby, în vârstă de 29 de ani, trebuie să răspundă în fața legii pentru un număr total de 40 de acuzaţii, inclusiv violarea a patru femei între anii 2018 şi 2024. În timp ce procuratura a cerut o pedeapsă de şapte ani şi şapte luni de închisoare, apărarea susține că acțiunile sale nu au fost neapărat de natură penală.

Avocatul Petar Sekulic a spus joi că Hoiby a acţionat uneori „antipatic”, dar că faptele nu sunt neapărat penale. Procesul a durat şapte săptămâni şi a fost urmărit de toată lumea. Acuzatul nu este oficial membru al casei regale norvegiene.

Avocații lui Marius Borg Hoiby pun sub semnul întrebării credibilitatea victimelor

Un punct central al procesului se referă la circumstanțele în care ar fi fost comise violurile, toate având loc după evenimente unde se consumaseră alcool și droguri. Judecătorii trebuie să decidă dacă actele sexuale au avut loc în timp ce femeile dormeau.

Echipa de apărare a respins şi acuzaţiile de violenţă domestică. Avocatul a descris relaţiile ca fiind grele, cu multă gelozie, dar spune că vina era comună. Despre pozele şi clipurile găsite, apărarea spune că Hoiby nu a înţeles că face ceva greşit. Toate aceste probe au fost găsite de poliţişti în telefoanele şi calculatoarele lui, scrie DCnews.

Recunoașterea vinovăției pentru fapte minore și impactul asupra monarhiei

Deși respinge acuzațiile de viol, Hoiby a pledat vinovat pentru fapte considerate mai ușoare, precum transportul a 3,5 kg de marijuana și vătămare corporală. Scandalul a început în vara anului 2024 și a afectat grav imaginea casei regale norvegiene, deși acuzatul nu este oficial membru al acesteia.

Ultima oră