Turcia ameninţă cu o nouă campanie militară în Siria în situaţia în care bombardamentele asupra rebelilor nu încetează (VIDEO)

Turcia ameninţă cu o nouă campanie militară în Siria în situaţia în care bombardamentele asupra rebelilor nu încetează (VIDEO)
Sursă foto: Hepta.ro & Facebook

Turcia ar putea iniţia o nouă campanie militară, de data aceasta îndreptată către nord-vestul Siriei, în situaţia în care luptele din provincia Idlib nu încetează, a avertizat, vineri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan, citat de Reuters.

Avertismentele Ankarei vin în contextul în care provincia Idlib, ultimul punct de rezistență rebelă din Siria, se află sub asaltul trupelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, asistate de aviaţia militară rusă.

Principala îngrijorare a Ankarei legată de Idlib este faptul că, prin continuarea operațiunilor militare, ar putea crește fuxulde refugiaţi pe teritoriul turc. Asta în condițiile în care, potrivit estimărilor oficiale, Turcia găzduieşte deja aproximativ trei milioane de refugiaţi – după unele estimări, cifra ar fi de fapt de aproximativ 3,6 milioane.

Zilele trecute, preşedintele turc se arătase îngrijorat şi de faptul că Rusia îşi încalcă mai multe acorduri asumate împreună cu Ankara și care privesc exact provincia Idlib.

În 2017 şi 2018, Rusia și Turcia au semnat mai multe acorduri menite să ducă la reducerea numărului de conflicte armate din provincia Idlib, precum şi le crearea unei zone demilitarizate în nord-vestul şi în nord estul Siriei.

„În momentul de faţă, Rusia nu respectă „Astana” şi „Sochi” (locurile în care au fost semnate mai-sus menţionatele acorduri – n.r.), declarase preşedintele turc în urmă cu câteva zile.

„Dorinţa noastră este ca Rusia să transmită avertismentele necesare regimului (cel al preşedintelui Bashar al-Assad – n.r.), pe care îl percepe drept un prieten”, a mai adăugat preşedintele turc.

Civili sirieni care fug din calea forțelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Preşedintele rus,Vladimir Putin, şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au mai format un acord şi pe 22 octombrie 2019, acord care a pus capăt scurtei ofensive turce din nord-estul Siriei.

Acel acord prevede:

  1. Retragerea luptătorilor kurzi la o distanţă de 30 de kilometri de graniţa turco-siriană (retragerea urma să se facă până pe 28 octombrie);
  2. Efectuarea de patrule comune ruso-turce de-a lungul graniţei turco-siriene de nord-est;
  3. Turciei i se permite să păstreze controlul teritoriilor din Sria deja ocupate.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`