Cel puţin 20 de civili au fost ucişi în Bukina Faso de către un grup de motociclişti neidentificațiînarmaţi care a deschis focul într-o localitate din nordul țării, relateză BBC.
Atacul de duminică vine la doar o săptămână după ce alte 39 de persoane au fost ucise de un grup de militanţi care a atacat o piaţă dintr-o altă localitte.
Împreună cu Mali şi Niger, Burkina Faso este un stat puternic afectat de instabilitatea din Libia, de incursiunile grupării „Boko Haram” sau ale „Statului Islamic în Sahara Extinsă”. Chiar luna aceasta, dar şi în decembrie 2019, mai multe sute de militari şi civili au fost ucişi în mai multe raiduri efectuate în Mali şi Burkina Faso de astfel de grupări. Iar în 2019, numărul total al deceselor cauzate de atacurile teroriste a ajuns la aproximativ 4.000, cel mai număr din 2012 încoace.
Potrivit UNICEF, aproape nouă milioane de copii au fost forţaţi să renunţe la şcoală din cauza conflictelor armate generate de grupările teroriste, Burkina Faso fiind unul dintre cele mai afectate state.
Pe fondul acestei instabilităţi, Frântă a anunţat că-şi va suplimenta numărul de trupe din regiune, cu încă 600 de militari. Numărul total urmând a ajuns la 5.000.
Foto: Localizarea statului Burkina Faso (sursa foto: Google Maps)