Rusia şi Ucraina fac schimb de prizonieri de război. În aceeaşi zi, ONU condamnă ocupaţia rusă din Peninsula Crimeea (FOTO)

Sursă foto: Facebook / Vladimir Putin

Rusia şi Ucraina au căzut de acord, sub mediere franco-germană, să facă un nou schimb de prizonieri care să-i înglobeze pe toţi militarii din estul Ucrainei rămașiîn captivitate, transmite Reuters.

În plus, cele două părţi au căzut de acord să facă un nou acord de încetare a focului. În fapt, însă, acest acord nu poate avea o valoare foarte mare dat fiind faptul că astfel de înţelegeri au mai fost făcute în trecut şi aproape niciodată nu au fost respectate de niciuna dintre cele două părţi (trei părți, dacă-i punem la socotealăși pe așa-zișii separatiști). Lupte sporadice au avut loc din 2014 până acum, indiferent de aspectele discutate şi stabilite la nivel diplomatic.

Nu în ultimul rând, părţile implicate au fost de acord că, pe parcursul următoarelor patru luni, să facă posibile organizarea de alegeri în regiunea contestată din estul Ucrainei, Donbass. În situaţia în care acestea se vor şi concretiza, ar reprezenta o concesie majoră a Ucrainei în fața Rusiei ţinând cont că Donbass-ul este, de drept, teritoriu ucrainean.

Discuţiile nu au produs, însă, niciun alt rezultat semnificativ şi nici nu puteau din cauza faptului că există un conflict de interese prea mare între Kiev şi Moscova. De altfel, tensiunea a fost la un nivel atât de ridicat, încât preşedinţii Ucrainei şi Rusiei nici măcar nu a dat mâna unul cu celălalt.

Acestea au fost primele discuţii față-în-fațăale preşedintelui ucrainean Volodymyr Zelensky şi ale omologului său rus, Vladimir Putin. Negocierile în aşa-numitul format „Normandia” (adică patronat de Franţa şi Germania) vor fi reluate peste patru luni. Negocieri în acest format au mai avut loc şi în anii precedenţi, darimpactul lor a fost neglijabil în cel mai bun caz.

Foto: Președintele rus, Vladimir Putin, întâmpinat de garda de onoare (sursă foto: Facebook / Vladimir Putin)

Rusia, condamnată de ONU pentru ocuparea ilegală a Peninsulei Crimeea

Tot marţi, Adunarea Generală a ONU a aprobat o rezoluţie care condamnă ocupaţia rusească a Peninsulei Crimeea, de drept tot teritoriu ucrainean. În plus, arată Al Jazeera, a fost cerută retragerea trupelor ruseşti din acel teritoriu „fără întârziere”.

Este, însă, improbabil ca Rusia să şi dea curs cererii pentru simplul motiv că ONU nu are instrumente cu care să constrângă Moscova să facă acest lucru. Prin urmare, rezoluţia ONU de marţi nu poate avea decât o valoare simbolică. Cel mult, ea poate confirmalegimitatea Ucrainei în Peninsulă Crimeea, în ciuda faptului că Rusia susţine că este teritoriu rusesc istoric.