Preşedintele american Barack Obama s-a declarat duminică „umil”, la finalul unei vizite pe Robben Island, o insulă-închisoare în largul Cape Town, pe care fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, părintele Africii de Sud multirasiale, a ispăşit 18 ani de detenţie, potrivit Mediafax.
„În numele familiei noastre, (afirm că) ne aflăm aici umili, într-un loc în care oameni de un asemenea curaj s-au opus nedreptăţii şi au refuzat să se plece”, a scris el în „cartea de aur” a fostei închisori a regimului de apartheid, transformată în memorial după procesul de democratizare început în 1994.
„Lumea este recunoscătoare eroilor de pe Robben Island, care ne amintesc că niciun fier şi nicio celulă nu pot să egaleze forţa spiritului uman”, a adăugat şeful statului american.