Belgia a decis ca toate avioanele F-16 din dotarea forțelor aeriene să rămână blocate la sol, după ce au fost descoperite probleme tehnice la motorul unui avion de luptă.
Defecțiunea tehnică a fost semnalată în condițiile în care, un avion F-16 belgian a trebuit să aterizeze de urgență în urmă cu o lună, la scurt timp după decolare, în momentul în care „petalele” din jurul duzei de evacuare a motorului au luat foc și au început să se dezintegreze în aer.
Toate țările NATO, inclusiv România, care au în dotare avioane F-16, au fost informate despre această problemă, se arată într-un comunicat al Forțelor Aeriene Belgiene. România nu a identificat nicio problemă similară la aparatele sale, care sunt considerate apte de zbor, conform Forțelor Aeriene Române.
„Concomitent cu ancheta, toți partenerii Forțelor Aeriene Europene Participante (o comunitate a țărilor europene care au F-16 în dotare) și constructorii au fost informați. Constructorul motorului Pratt &Whitney, producătorul de avioane Lockheed Martin și US Air force au indicat, pe baza acestor informații, că ar trebui luate imediat măsuri corective asupra motoarelor afectate”, a informat aviația militară belgiană. În același timp, „o anchetă este în desfășurare pentru a stabili dacă și alte țări au întâlnit aceeași problemă”.