Benjamin Netanyahu: Ierusalimul nu va mai fi niciodată divizat

Benjamin Netanyahu: Ierusalimul nu va mai fi niciodată divizat
Foto: bbc.co.uk

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a promis că nu va mai permite niciodată divizarea Ierusalimului, cu ocazia ceremoniilor organizate miercuri pentru a marca „reunificarea” oraşului în anul 1967, relatează AFP.

„Acum 47 de ani, Ierusalimul a fost unificat şi nu va mai fi niciodată divizat”, a declarat Netanyahu într-un discurs rostit în Knesset cu ocazia „Zilei Ierusalimului”.

Israelul marchează miercuri „reunificarea” Ierusalimului după anexarea părţii estice a oraşului în timpul Războiului de Şase Zile (iunie 1967).

Israelul consideră Ierusalimul capitala sa „indivizibilă”, în timp ce Autoritatea Palestiniană revendică partea de est a oraşului pentru a o face capitala viitorului stat.

Tags: