Mai multe state solicită ca UE să introducă o „taxă pentru aviație” ca măsură împotriva emisiilor nocive generate de aeronave.
BOMBA ANULUI! FUEGO, PRINS ÎN FAPT CU MIRABELA DAUER! IRINA LOGHIN A AFLAT ADEVĂRUL! IMAGINI BOMBĂ
Mai precis, miniștrii de Finanțe din Olanda, Germania, Franța, Suedia, Italia, Belgia, Luxemburg, Danemarca și Bulgaria au prezentat o declarație politică comună, la Bruxelles, prin care au făcut apel la Uniunea Europeană să ia măsuri în ceea ce privește formarea prețurilor în sectorul aviației.
Declarația a fost înmânată lui Timmermans, nominalizat ca vicepreședinte executiv al următoarei Comisii Europene, care va răspunde de mediu.
Astfel, daca noua măsura va fi introdusă, acest lucru va duce la scumpirea biletelor de avion.
Ministerul bulgar de Finanţe a explicat, potrivit g4media, că declaraţia trebuie percepută ca un anunţ politic pentru o dezbatere legată de măsurile care trebuie luate – dacă e vorba de o impozitare suplimentară a companiilor aeriene sau de alte asemenea instrumente financiare.
„Transportul aerian leagă oamenii din întreaga lume şi este important pentru creşterea economică. În acelaşi timp, aviaţia are o influenţă semnificativă asupra mediului, provocând aproximativ 2,5% din emisiile globale de dioxid de carbon, precum și alte influenţe negative, precum zgomotul și poluarea aerului”, se menţionează într-un comunicat de presă Ministerului de Finanţe de la Sofia.