Botoşani: Cafea gratuită oferită persoanelor care au votat la alegerile locale

Botoşani: Cafea gratuită oferită persoanelor care au votat la alegerile locale
Foto: Pixabay

Administratorul unei cafenele din Botoşani s-a decis să ofere cafea gratuită clienţilor care participă la vot. Bărbatul mărturiseşte că face acest lucru tocmai pentru a motiva cetăţenii să participe la alegerile locale, potrivti Agerpres.ro.

„Pentru mine şi pentru oamenii care îmi sunt dragi cred că este o obligaţie morală să mergem la vot. E un fel de a le zice oamenilor că trebuie să fim mai prezenţi decât în alţi ani electorali. Ne dorim multe lucruri, dar în acelaşi timp, în momentul în care trebuie să dăm şi noi ceva ne dăm puţin la o parte. (..) Am fost certat că nu am deschis mai de dimineaţă. Nu am crezut că, având în vedere temperaturile, vor fi aşa de mulţi. Mă bucur că apelul nostru a fost primit bine”, a spus Gelu Graur, administratorul cafenelei.

Clienţii cafenelei s-au arătat foarte încântaţi de noua idee a patronului.

„În primul rând este un drept al nostru şi au murit mii de oameni ca noi să avem acest drept şi îi sfătuiesc pe toţi cei care nu au votat încă să meargă să voteze, să nu îi lase pe alţii să ne decidă viitorul”, a declarat Daniel Cîşlariu, unul dintre clienţii cafenelei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`