Brazilia: Fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva s-a predat poliţie pentru a începe executarea pedepsei de 12 ani de închisoare pentru corupţie

Brazilia: Fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva s-a predat poliţie pentru a începe executarea pedepsei de 12 ani de închisoare pentru corupţie

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva s-a predat în cele din urmă poliţiei după ce Curtea Supremă a transmis că acesta trebuie să fie încarcerat în timp ce se judecă recursul depus la sentinţa de 12 ani de închisoare cu executare primită pentru corupţie.

Lula a fost dus de poliţie în oraşul sudic Curitiba, unde a fost judecat şi condamnat la sfârşitul anului trecut, iar de acolo el a fost transferat la sediul Poliţiei federale pentru a-şi executa sentinţa.

În faţa clădirii Poliţiei au avut loc ciocniri între mulţimea venită să îl susţină pe fostul preşedinte brazilian şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i dispersa pe oameni.

„Nu sunt deasupra legii. Dacă nu aş fi crezut în lege, n-aş fi început un partid politic. Aş fi început o revoluţie”, a afirmat el, înainte să se predea, într-un discurs susţinut în faţa unei mulţimi de susţinători ai Partidului Muncitorilor adunaţi în faţa clădirii sindicale din Sao Paulo.

Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 72 de ani, una dintre personalităţile politice cele mai charismatice de la începutul acestui secol în America Latină, urmează să ispăşească o pedeapsă de 12 ani şi o lună de închisoare după ce a fost găsit vinovat că a primit un apartament de lux la malul mării din partea unei societăţi de construcţii, în schimbul unor favoruri în adjudecarea unor licitaţii publice.

Fostul preşedinte (2003-2011) neagă vehement acuzaţiile, invocând absenţa de probe şi denunţă un complot vizând să-l împiedice să candideze la al treilea mandat, la opt ani după ce a plecat de la putere şi la un nivel de popularitate-record.

Tags:
Ultima oră
17:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie. Iată pentru cine se anunţă câştiguri financiare!
17:15 - Florin Cîțu: „Îi așteptăm pe cei de la USR să discutăm și să mergem cu această coaliție mai departe. Vom trage linie în momentul în care vor vota moțiunea alături de PSD sau AUR”
17:12 - Curtea de Apel Cluj a anulat ultimele Hotărâri de Guvern privind prelungirea stării de alertă și pe cea care introduce certificatul verde COVID. Decizia nu e definitivă
17:00 - Gigi Becali, pictat pe peretele unei biserici, alături de Iisus Hristos. Patronul FCSB a izbucnit în plâns când a văzut rezultatul (FOTO)
16:55 - Ludovic Orban, după decizia conducerii Parlamentului privind moțiunile de cenzură: Încă o hotărâre neconstituțională, luată de aceeași majoritate PSD – partea PNL pro-Cîțu. Penibil (VIDEO)
16:44 - Cele mai ciudate superstiții. De ce se consideră ghinion să te tunzi noaptea și de ce nu e bine să deschizi umbrela în casă
16:42 - Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi votată pe 5 octombrie. Moțiunea USR PLUS – AUR, amânată iar, contrar deciziei CCR (VIDEO)
16:30 - Florin Cîțu: Salariul minim pe economie va crește de la 1 ianuarie 2021. Propunerea Guvernului este pentru o creștere brută de aproape 11%
16:25 - Protest în Piața Victoriei: Transportatorii ies în stradă. Ce-i cer premierului Florin Cîțu
16:23 - Secretarul de presă al Departamentului de Stat al SUA a fost testat pozitiv la COVID-19 după ce a participat la Adunarea Generală a ONU