Jair Bolsonaro este noul preşedinte al Braziliei: Acesta este un susţinător al fostului regim dictatorial militar şi este poreclit „Donald Trump al Americii Latine”

Jair Bolsonaro este noul preşedinte al Braziliei: Acesta este un susţinător al fostului regim dictatorial militar şi este poreclit Donald Trump al Americii Latine
Foto: Daily Express

Candidatul de extremă-dreapta Jair Bolsonaro a câştigat alegerile prezidenţiale din Brazilia. În turul doi ce a avut loc duminică, acesta a obţinut 55,2% în timp ce oponentul său, candidatul Partidului Muncitorilor care a condus ţara între 2003 şi 2016, a strâns 44,8% din voturi, arată BBC.

Bolsonaro a candidat sub promisiunea că va eradica corupţia şi se va lupta cu infracţionalitatea care a atins nivelor record în ţara sud-americană.

În timp ce majoritatea contracandidaţilor erau prinşi în scandalurile de corupţie care au lovit ţara în ultimii ani, Bolsonaro a reuşit să strângă milioane de susţinători. Cu toate acestea, legătura sa cu armată şi admiraţia arată pentru fostul regim dictatorial militar, plus remarcile sexiste, rasiste şi homofobe au provocat mare îngrijorare.

Campania electorală a fost una extrem de dură, ambii candidaţi acuzându-şi adversarul că va distruge Brazilia dacă ajunge la putere.

Victoria lui Bolsonaro marchează o trecere spre dreapta în cea mai mare democraţie a Americii Latina. Formaţiunea de stânga Partidul Muncitorilor a dominat scena politică din Brazilia, aflându-se la putere din 2003 până în 2016. Conservatorul Michel Temer a deţinut interimar funcţia de preşedinte după destituirea în urmă cu doi ani a Dilmei Rousseff.

Acesta va fi învestit oficial în funcţie de la 1 ianuarie 2019.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`