Brexit-ul dur anticipat este pe cale să se transforme într-unul de-a dreptul ”sălbatic”. Șansele de rupere teritorială a Marii Britanii, tot mai mari

Brexit-ul dur anticipat este pe cale să se transforme într-unul de-a dreptul ”sălbatic”. Șansele de rupere teritorială a Marii Britanii, tot mai mari
Foto:mirror.co.uk

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a amenințat zilele trecute că Marea Britanie ar putea părăsi masa negocierilor în vederea ieșirii din Uniunea Europeană ”fără a plăti nimic” blocului comunitar.

”Cu factura lor, or să facă astfel încât ţara noastră să sângereze de moarte…şi UE are tehnici de negociere brutale. Suntem codeţinători ai unor anumite bunuri pentru care am plătit ani de zile şi a căror valoare trebuie evaluată cu grijă”, a mai susținut Johnson, care a insinuat astfel că nu doar că britanicii s-ar putea să nu dea bani Uniunii, ba chiar ar avea de luat de la aceasta.

Cristian Unteanu scrie într-un articol pentru Adevărul că Marea Britanie ar putea pierde într-un timp scurt peste 100 de miliarde de euro din cauza ieșirii din UE, iar suma s-ar putea dubla ulterior prin cumularea efectelor secundare de pe pieţele muncii şi prin plecarea rapidă de pe teritoriul britanic a marilor investitori. Diplomația britanică neagă categoric aceste cifre, deși chiar și anumite instituții britanice au avasat estimări similare.

Când susține că ar putea să nu plătească nimic, Guvernul May se bazează mai ales pe un raport al Comisiei pentru probleme financiare a Camerei Lorzilor: ”În cazul unei ieşiri fără nici un fel de acord din UE, UK nu va mai avea niciun fel de obligaţie legală de contribuţii la bugetul european… Dacă nu se încheie un acord, atunci toate legile din UE şi mai ales cele privitoare la contribuţiile financiare în curs şi mecanismele de arbitraj vor înceta să mai fie aplicate, iar Marea Britanie nu va fi supusă niciunei obligaţii constrângătoare de a proceda la plata unor contribuţii financiare”.

În opinia lui Cristina Unteanu, ”dacă pe acest ton vor continua lucrurile, atunci perspectiva care se desenează la orizont este aceea a unui Brexit „sălbatic”, fără reguli şi cu consecinţa directă despre care a început să se vorbească deja la Bruxelles, adică aplicarea unor măsuri de retaliere europene extrem de dure şi imediate. Neoficial, se evocă, printre altele, perspectiva să fie interzis accesul avioanelor britanice pe teritoriul UE (dar cu drept de survol) sau nerecunoaşterea diplomelor sau ridicarea de bariere tarifare…o nebunie care, odată declanşată, nu se ştie unde s-ar putea sfârşi”.

Liderii britanici ar putea avea aceste poziții dure doar pentru că urmează alegerile anticipate. Totuși, aceste poziții par să indice intenția serioasă de a forţa negocierile la limita posibilă chiar înainte ca ele să începă în mod oficial.

”O asemenea situaţie nu va duce decât la creşterea şanselor pentru ruperea teritorială a Marii Britanii în cazul în care aceasta va fi decizia dată după referendum pentru independenţă din Scoţia şi cel din Irlanda de Nord pentru rămânerea în UE prin reunirea istorică cu ţara-mamă, Republica Irlanda”, mai scrie Cristian Unteanu, pentru Adevărul.

Ultima oră
13:28 - Acces Direct, de la Antena 1, vine cu o nouă blondină: Cosmina Scăunașu. Cine este ea şi ce a spus Mirela Vaida
13:23 - Explozie a cazurilor de COVID: 6.789 în ultima zi. Pandemia a mai făcut 129 de victime. 990 de pacienți la ATI, din care 20 sunt copii
13:11 - Florin Cîțu: O să cer o anchetă pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4 de Ministerul Sănătății
13:10 - UE susține Franța, în conflictul cu SUA, pe tema submarinelor nucleare. Care a fost poziția oficială a României / Scandalul se poate extinde și la noi, unde Naval Group a câștigat un contract pentru corvete, care încă nu a fost semnat
13:00 - Vlad Voiculescu (USR PLUS): Campania de vaccinare e un eșec. Problemele – Prioritizarea esențialilor și concursul întru relaxare, când vaccinarea deja încetinea
12:43 - Sute de centre de vaccinare anti-COVID au fost închise temporar. Câte mai sunt funcţionale
12:37 - Ionuț Moșteanu (USR PLUS), despre premier: L-a demis pe Octavian Berceanu de la Garda de Mediu și l-a înlocuit cu fiul unui primar PNL care și-a făcut averea tăind păduri. Ăsta e Florin Cîțu! (VIDEO)
12:24 - Florin Cîțu, despre USR PLUS: Cu fiecare zi în care mă atacă pe mine și pe președintele Klaus Iohannis și susțin AUR, sunt responsabili pentru ce se întâmplă (VIDEO)
12:17 - Incendiu la rafinăria Lukoil de la Ploiești. A fost emis un mesaj Ro-Alert
11:53 - CORONAVIRUS | Rata de infectare în București se apropie de 3 la mia de locuitori