Brian May, chitaristul trupei Queen, va purta titulatura ”Sir” / Muzicianul a fost înnobilat de regele Charles al III-lea

Brian May, chitaristul trupei Queen, va purta titulatura ”Sir” / Muzicianul a fost înnobilat de regele Charles al III-lea
Sursa foto: Profimedia

Legendarul chitarist Brian May a fost înnobilat de regele Charles al III-lea al Marii Britanii în cadrul unei ceremonii care a avut loc marţi la Palatul Buckingham, informează CNN.

Brian May, membru fondator al trupei Queen, va purta de acum titulatura „Sir”.

În cadrul unei ceremonii care a avut loc marţi, la Palatul Buckingham, chitaristul Brian May a fost înnobilat de regele Charles al III-lea al Marii Britanii.

De acum, membrul fondator al formației Queen, va purta titulatura de „Sir”. Brian May a primit titlul de cavaler pentru contribuțiile în domeniul muzicii şi al acţiunilor caritabile. La ceremonia de la Palatul Buckingham, muzicianul a fost însoțit de Anita Dobson, soția sa, care a făcut parte din distribuția serialului britanic „EastEnders”.

Evenimentul a fost marcat şi pe contul oficial de Twitter al familiei regale britanice printr-o fotografie în care May apare alături de saxofonista YolanDa Brown, care a fost de asemenea înnobilată.

May nu este singurul membru Queen care a primit un titlu regal

În 2020, toboşarul Roger Taylor al trupei Queen, a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic în 2020. May primise în 2005 și titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

Brian May, în vârstă de 75 de ani, se numără printre cele peste 1.000 de personalități aflate pe prima listă de distincţii regale de Anul Nou acordate de regele Charles al III-lea şi anunţată în decembrie 2022.

Chitaristul este de asemenea un suporter vocal al drepturilor animalelor şi un critic al vânătorii. În 2010 a înfiinţat o organizaţie care se cheamă Save Me Trust pentru a milita împotriva vânătorii de vulpi şi de bursuci în Marea Britanie.