Conservatorul Rosen Plevneliev a obținut 39,6% din voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, informează AFP.
Potrivit rezultatelor anunțate de Comisia Electorală, Plevneliev l-a devansat cu zece procente pe socialistul Ivailo Kalfi, care a obținut 29,7% din voturi, în timp de fostul comisar european Meglena Kuneva a obținut 14% din voturi.
„Ivailo Kalfin a obţinut 29,7 la sută din voturi la scrutinul de duminică, iar fostul comisar european Meglena Kuneva, care a candidat ca independent, a obţinut 14 la sută din voturi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisiei Electorale, Bisser Troianov.
Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc pe 30 octombrie, urmând ca Rosen Plevneliev și Ivailo Kalfin să se confrunte pentru președinția Bulgariei.