Bulgaria va organiza al treilea rând de alegeri naționale din acest an, după ce socialiștii au refuzat guvernarea

Bulgaria va organiza al treilea rând de alegeri naționale din acest an, după ce socialiștii au refuzat guvernarea
Rumen Radev/Facebook

Bulgaria va organiza al treilea rând de alegeri naționale din acest an, după ce socialiștii au devenit joi al treilea partid politic care refuză să conducă un guvern după alegerile parlamentare neconcludente din iulie.

Socialiștii au renunțat la planurile de formare a unui guvern funcțional după ce potențialii lor aliați, partidul anti-establishment ITN și două partide anti-sistem mai mici, au refuzat să le sprijine. Partidul va returna mandatul președintelui pe 7 septembrie.

„Am făcut tot posibilul și am apelat la simț și responsabilitate, dar nu a funcționat”, a spus liderul socialist Kornlia Ninova.

Președintele Rumen Radev se confruntă cu nevoia de a dizolva parlamentul, de a numi o nouă administrație interimară și de a convoca un scrutin rapid în termen de două luni.

Noile alegeri parlamentare ar putea avea loc încă din 7 noiembrie sau pot coincide cu una dintre cele două runde ale alegerilor prezidențiale, pe 14 noiembrie sau pe 21 noiembrie.

Reuters atrage atenția că incertitudinea politică prelungită împiedică capacitatea Bulgariei de a face față în mod eficient unui al patrulea val al pandemiei COVID-19 și de a utiliza fondurile  de recuperare și redresare puse la dispoiție de UE în contextul pandemiei de COVID-19.

Decizia socialiștilor vine după ce atât ITN, care a câștigat în mod limitat scrutinul din iulie, cât și partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boyko Borissov au renunțat la încercările de a forma un guvern în parlamentul fracturat.