Cameron, despre moartea unui copil sirian: Am fost profund emoționat. Marea Britanie este o națiune cu valori morale și ne vom asuma responsabilitățile morale

Cameron, despre moartea unui copil sirian: Am fost profund emoționat. Marea Britanie este o națiune cu valori morale și ne vom asuma responsabilitățile morale
Foto: rt.com

Prim-ministrul britanic David Cameron, criticat pentru lipsa sa de implicare în criza migranților, s-a declarat joi „profund emoționat” de moartea unui copil sirian de trei ani, angajându-se să-și asume „responsabilitățile morale” care îi revin”, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Oricine a văzut aceste fotografii nu poate decât să fie atins și, în calitate de tată, am fost profund emoționat la vederea acestui băiețel pe o plajă din Turcia. Marea Britanie este o națiune cu valori morale și ne vom asuma responsabilitățile morale”, a spus David Cameron.

Marea Britanie, acuzată că nu primește suficienți refugiați, se află sub presiunea responsabililor europeni, a ONU și a Consiliului Europei. La rândul lor, jurnaliștii britanici, bulversați de descoperirea pe o plajă din Turcia a trupului unui copil sirian de trei ani care s-a înecat, au decis să publice pe primele pagini ale ziarelor această imagine, însoțită de mesaje la mobilizare în ajutorul refugiaților.

„Domnule Cameron, vara s-a terminat… acum gestionați cea mai importantă criză cu care Europa se confruntă după cel de Al Doilea Război Mondial”, titrează pe prima pagină tabloidul The Sun, care a avut până acum o linie dură față de migranți, pe care unul din editorialiștii săi i-a comparat la un moment dat chiar cu …. gândacii.

Dacă miercuri Cameron a fost prins pe picior greșit atunci când a afirmat că „cel mai important este să aducem pacea și stabilitatea” în regiunile de criză, în loc să primim „din ce în ce mai mulți refugiați”, joi, prim-ministrul britanic a reluat aceeași formulă, dar a insistat asupra emoției sale, dând asigurări că Marea Britanie este „foarte preocupată” de această criză.

„Primim mii de refugiați și vom continua să o facem, în mod concertat cu partenerii noștri europeni”, a spus el.

Peste 130.000 de oameni au semnat o petiție online prin care cer guvernului britanic să primească mai mulți refugiați și care urmează să fie analizată în vederea unei posibile dezbateri în Camera Comunelor, notează EFE.