Cancelarul german Angela Merkel a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa ce i-a fost oferit de Universitatea Politehnică București

Cancelarul german Angela Merkel a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa ce i-a fost oferit de Universitatea Politehnică București
Foto: huffingtonpost.com

Cancelarul german Angela Merkel a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa ce i-a fost oferit de Universitatea Politehnică din București, relatează România Liberă.

Astfel, UPB ar fi dorit să ofere titlul onorific de Doctor Honoris Causa al instituţiei cancelarului german Angela Merkel. Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, actualmente preşedinte al Senatului UPB, a confirmat pentru sursa citată demersurile pe care instituţia le face în acest sens.

Andronescu a precizat că Politehnica a adresat această propunere Angelei Merkel deoarece, înainte de a fi politician, cancelarul german este specializat în fizică şi chimie.

„Universitatea Politehnică a fost înfiinţată pe două modele – École Polytechnique din Franţa şi şcoala tehnică germană. Astfel încât avem o rădăcină germană. De asemnea, avem o facultate în care predarea este integral în limba germană, iar profesori de la universităţi din Germania vin să preda la Universitatea Politehnică”, a explicat Ecaterina Andronescu.

Totuși, fostul ministru a precizat că, fiind un om de ştiinţă, nu vrea să se hazardeze şi să spună o dată exactă la care ar avea loc decernarea acestui titlu. De altfel, Ecaterina Andronescu a recunoscut că nu ştie ca Angela Merkel să fi refuzat deja nominalizarea.

„Nu am această informaţie”, a răspuns aceasta.

Pe de altă parte, reprezentanţii Cancelariei Germaniei au declarat pentru România Liberă, că Angela Merkel a refuzat să primească titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Politehnică din Bucureşti.

Cotidianul a adresat o solicitare scrisă către Cancelariea germană, care conţinea următoarele întrebări: care sunt obiectivele urmărite de emisar, care sunt rezultatele acestei vizite, ce aspecte pozitive sau negative a identificat acest emisar la Univesitatea Politehnică şi, în final, dacă Angela Merkel va accepta sau nu titlul de Doctor Honoris causa.

Deşi nu au dorit să răspundă oficial la aceste întrebări, pe motiv că un anunţ public rămâne în sarcina părţii române, un reprezentant al cancelarului a comunicat telefonic că Angela Merkel a refuzat nominalizarea.

“Doamna Merkel primeşte numeroase astfel de solicitări şi nu obişnuim să comentăm motivele pentru care acceptă sau refuză astfel de titluri”, a precizat acesta.

Reprezentantul guvernului german a negat şi că ar fi fost trimis vreun emisar la Universitatea Politehnică Bucureşti şi a menţionat că Angela Merkel deţine deja un astfel de titlu din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, fapt pe care îl consideră suficient în acest moment.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`