Carnetul de note al liderului Stat Islamic, făcut public: Abu Bakr al-Baghdadi, repetent în ultimul an de liceu (FOTO)

Carnetul de note al liderului Stat Islamic, făcut public: Abu Bakr al-Baghdadi, repetent în ultimul an de liceu (FOTO)

Carnetul de note din liceu al liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost făcut public de postul german de televiziune ARD.

Astfel, din Certificatul de la Liceul pentru Băieți din Samarra se sugerează că acesta are o înclinație spre matematică și geografie. Documentul arată că liderul ISIS a absolvit liceul în 1991, la 19 sau 20 de ani și a repetat ultimul an de liceu.

Media generală este de 80 de puncte, din 100, iar comportamentul său este calfiicat drept „bun”.

Din cele șase materii pe care le-a urmat, la limba engleză a avut cele mai mari probleme. A obținut doar 57 de puncte, 50 fiind nivelul minim.

La matematică a obținut 98 de puncte, la geografie 90, la limba arabă 81, la economie 80, iar la istorie 75.

Un oficial de la Liceul Samarra a declarat pentru postul german, sub condiția anonimatului, că documentul este autentic.

Carnetul de note oferă, astfel, unele din puținele informați despre liderul grupării extremiste, Ibrahim Awad Ibrahim, născut în 1971 în Samarra.

Potrivit The Independent, Baghdadi a fost refuzat de armata irakiană pentru că era prea scund.

În plus, liderul ISIS avea deficiențe de vedere și nu a reușit să obțină un loc la Facultatea de Drept, astfel că a optat pentru teologia islamică.