O casetă chinezească imperială din secolul al XVIII-lea a fost adjudecată pentru suma de 500.000 euro la o licitație care a avuut loc în orașul francez Saint-Brieuc, informează AFP.
Caseta, în formă de munte, cu o înălţime de 9,3 centimetri şi o lăţime de 4,2 centimetri, a fost adjudecată duminică de un ofertant asiatic aflat la Paris, în urma unei vânzări prin telefon, a precizat Jean-Michel Juillan, care a condus licitaţia.
Caseta din steatit – o piatră extrem de moale – este decorată cu peisaje, figuri umane ale unor învăţaţi şi un cal, modele în basorelief.
Inscripţia de pe spatele casetei provine dintr-un poem al împăratului Qianlong (1711-1799) şi apare, de asemenea, pe o serie de picturi şi caligrafii care au aparţinut acestui monarh din dinastia Qing.
Caseta a fost descoperită la începutul anului, în „incinta burgheză” a unei reşedinţe din Bretagne, în timpul efectuării unei succesiuni.
„Obiectul se afla într-o vitrină, departe de privirile indiscrete. Mi-a suscitat interesul prin calitatea sculpturii”, a precizat Jean-Michel Juillan.
Deşi obiectul de artă era cunoscut de moştenitori, nimeni nu a putut spune cum a ajuns caseta respectivă în familie.
„În golful Saint-Brieuc se regăsesc numeroase obiecte din Extremul Orient aduse de marinari, începând cu secolul al XVIII-lea”, a adăugat Juillan.