Cătălin Avramescu: În afară de gesturi isterice, Rusia nu e capabilă să dea răspuns la aderarea Finlandei și Suediei la NATO / Putin nu înțelege nimic / Erdogan e un dictator care are nevoie de circ acasă (VIDEO)

Cătălin Avramescu: În afară de gesturi isterice, Rusia nu e capabilă să dea răspuns la aderarea Finlandei și Suediei la NATO / Putin nu înțelege nimic / Erdogan e un dictator care are nevoie de circ acasă (VIDEO)
Fostul ambasador Cătălin Avramescu a explicat, pentru B1 TV, implicațiile aderării Finlandei și Suediei la NATO. Foto: Cătălin Avramescu / Facebook

Cătălin Avramescu, fost ambasador al României în Finlanda, a explicat miercuri, pentru B1 TV, cât de importantă este aderarea Finlandei și Suediei la NATO pentru securitatea colectivă a alianței.

Acesta a susținut că președintele turc Recep Erdogan s-a opus inițial demersului din motive de „circ intern”, pentru că este un dictator și are nevoie de „isterie naționalistă” acasă. A renunțat, însă, să-și folosească dreptul de veto pentru că pur și simplu era singur împotriva tuturor, restul membrilor NATO susținând aderarea celor două țări.

Avramescu a mai afirmat că Vladimir Putin s-a chinuit doi ani să-și cultive relația cu Erdogan, dar degeaba – încă o dovadă că „Putin nu înțelege practic nimic”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Avramescu, despre aderarea Suediei și Finlandei la NATO și de ce reacția Rusiei nu e motiv de îngrijorate

„Oricare va fi fost motivul pentru care Turcia, de fapt președintele turc, s-a răzgândit, e o veste excelentă pentru că aderarea Finladei și Suediei adaugă pe Flancul Nordic al NATO două forțe extrem de importante. Suedia și Finlanda au armate foarte profesionale, foarte capabile, sistemul lor politic e foarte solid, economiile lor sunt foarte solide, iar amplasarea lor strategică în nord… ele practic închid Marea Baltică pentru Rusia. Acestea sunt motive care ne fac să salutăm aderarea Finlandei și Suediei. E un pas așteptat.

Care va fi răspunsul Rusiei? Nici nu contează foarte mult, că Rusia nu e în stare de vreun răspuns care să aibă vreun impact. Armata convențională a Rusiei e decimată acum pe câmpiile Ucrainei. Rusia. În afară de gesturi isterice și de câteva atacuri cibernetice, nu e în stare de nimic, deci nu aș fi proecupat de asta”, a declarat fostul ambasador.

Avramescu, despre jocul făcut de Erdogan în contextul aderării Finlandei și Suediei la NATO

„De ce s-a râzgâdit Erdogan? Avea împotriva lui opinia absolut majoritară a aliaților, în primul rând a SUA. Nu e ușor să fii în răspărul tuturor. A extras câteva concesii de etapă, și-a făcut numărul, să zic așa. În fond, să nu uităm că Erdogan nu a amenințat să blocheze aderarea Finlandei și Suediei din motive raționale, el a făcut-o pentru piața lui internă. E un dictator!

Trebuie spus clar: Turcia e o dictatură! Suntem supărați, pe bună dreptate pe Putin că stă ca cireașa pe tort în vârful unei dictaturi agresive, dar să uităm că Turcia e o țară de aceeași categorie. Suntem foarte supărați, pe bună dreptate că Rusia ocupă ilegal Crimeea, dar Turcia face asta din 1974, în nordul Ciprului. E vorba de o ocupație militară turcă!

Deci Erdogan face ce face din motive de circ intern. E un dictator care are nevoie de scandal, de autoritarism, isterie naționalistă. Asta a făcut probabil pe plan intern, asta a obținut, dar pe plan extern evident că jocul lui s a terminat”, a mai explicat fostul ambasador.

Cătălin Avramescu: Vladimir Putin nu înțelege practic nimic

Acesta a mai susținut că Vladimir Putin a tot încercat, în ultimii doi ani, să cultive o relație cu Recep Erdogan pentru a obține avantaje strategice, dar eforturile sale au fost zadarnice. Încă o dovadă că liderul de la Kremlin nu înțelege nimic.

„Putin miza pe Erdogan, l-a cultivat intens de vreo doi ani încoace cu rezultate nule. Asta ne spune, printre altele, cât de incompetent, din punct de vedere al operațiunilor pe piața relațiilor internaționale e Putin. Putin nu înțelege practic nimic. Biden bine a zis că Putin se baza pe finlandizarea Europei, dar a obținut NATO-izarea Europei, adică exact invers”, a mai declarat fostul ambasador Cătălin Avramescu, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`