Cazul Khashoggi: Amănunte INCREDIBILE ies la iveală!

Cazul Khashoggi: Amănunte INCREDIBILE ies la iveală!

Un înalt responsabil american a declarat sub anonimat că autoritățile saudite nu s-au arătat încă suficient de credibile în gestionarea anchetei asupra asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, transmite AFP preluat de Agerpres.

”Din punctul nostru de vedere, poveştile pe care le-am auzit din partea Arabiei Saudite în cursul procesului judiciar nu au atins pragul necesar de credibilitate şi responsabilitate. Este în interesul saudiţilor să atace viguros problema în cauză pentru a se debarasa de această situaţie penibilă şi a întoarce pagina unui incident care a provocat o asemenea indignare”, a spus acesta, potrivit sursei citate.

Oficialul a mai adăugat că Mike Pompeo, șeful diplomației americane, care se va opri la Raid în cadrul turneului său prin Orientul Mijlociu cu începere de marţi, „va discuta cazul” cu saudiţii.

Înaltul responsabil anonim a mai adăugat că demnitarul american va „continua să facă presiuni pentru ca responsabilii să fie traşi la răspundere şi pentru ca liderii saudiţi să se arate credibili în cursul procesului judiciar care a început în această săptămână”.

Sursa citată mai scrie că un proces s-a deschis, joi, la Riad, în cursul căruia procurorul general a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci suspecţi în această crimă comisă de agenţi saudiţi.Identitatea celor care au comandat asasinatul continuă să facă valuri.

Noile declarații vin în contextul în care Senatul american, cu majoritate republicană, a apreciat în decembrie, într-o rezoluţie adoptată în unanimitate, că puternicul prinţ moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, este „responsabil de uciderea” lui Jamal Khashoggi.

Administraţia Trump susţine însă că nu deţine dovezi incontestabile a unei astfel de responsabilităţi şi a făcut cunoscut că intenţionează să păstreze alianţa cu regatul, extrem de importantă în opinia sa.

„Saudiţii trebuie să prezinte o poveste credibilă a ceea ce s-a întâmplat” şi să dea „asigurări că executanţii, dar şi cei care au comandat crima să fie identificaţi toţi şi traşi la răspundere cu pedepse corespunzătoare”, a subliniat vineri oficialul american, citat de AFP și preluat de Agerpres.