O femeie a ajuns virală pe rețelele de socializare, în momentul în care a încercat să treacă fraudulos de controalele de la aeroport, unde sunt verificate bagajele.
Angajații de la Aeroportul Internațional Tampa, din statul american Florida, au tras o spaimă zdravănă când au controlat prin geanta turistei.
Aceștia au avut parte de o descoperire halucinantă: nici mai mult, nici mai puțin decât un șarpe Boa Constrictor de peste un metru și jumătate lungime, relatează CNN.
„Ofițerii noștri de la Aeroportul Internațional Tampa au găsit acest lucru uimitor! Înfășurat în bagajul de mână al unui pasager se afla un boa constrictor de 1,5 metri! Chiar nu avem nici un fel de funcție pentru a descoperi orice animal de companie care trece prin aparatul cu raze X”, au scris reprezentanții companiei pe pagina de Instagram.
Purtătorul de cuvânt al TSA(Administrația de Securitate a Transporturilor), Lisa Farbstein, susține că femeia respectivă a avut bilet pentru bagajul de mână, însă nu a primit aprobarea ca șarpele să urce în avion: „TSA a notificat compania aeriană că femeia cu bagajul de mână a primit un bilet pentru a-și continua zborul, dar compania aeriană nu a permis ca șarpele să urce în avion”, conform sursei citate anterior.
Pe lista animalelor care pot călători cu avionul se regăsesc cele de mici dimensiuni, în special pisicile și cățeii, cu greutatea de până la 6 kg la care se adaugă și cușca acestuia, care pot fi luate în cabina de pasageri dar și animale de talie medie, cu o greutate de până la 32 de kilograme, ce pot fi transportate în cala avionului.