Ce este, de fapt, Batalionul Azov, gruparea paramilitară din Ucraina cu adepți ai ideologiei neonaziste

Ce este, de fapt, Batalionul Azov, gruparea paramilitară din Ucraina cu adepți ai ideologiei neonaziste
Logo Batalionul Azov / Sputnik, Hepta

Batalionul Azov este una dintre structurile militare din Ucraina care opune rezistență în fața invaziei Armatei Rusiei. Ea a luat naștere în urma anexării Crimeei de Rusia, în 2014.

Batalionul Azov, care opune rezistență în special în Mariupol, a început cu aproximativ câteva sute de membri, iar în prezent are câteva mii.

Grupul de militari are propriul steag, iar presa occidentală a numit de-a lungul timpului Batalionul drept adept al ideologiei „neonaziste”.

Fondatorul mișcării paramilitare este Andrei Bilețki, fost parlamentar, fost membru în mai multe partide, adept al curentului extremist „supremația albă”. În 2010, el susținea că trebuie ca „rasele albe ale lumii să conducă o cruciadă finală împotriva untermenschenilor (n.r. – a raselor inferioase), conduse de semiți”.

Batalionul Azov are și un partid de extremă dreapta, fondat în 2016 de către Bilețki, cel poreclit „Conducătorul Alb”. La alegerile din 2019, formațiunea extremistă a obținut doar 2% dintre voturi, deci nu a reușit să ajungă în Parlament.

Evenimente controversate legate de Batalionul Azov

În aprilie 2015, guvernatorul regiunii ucrainene, din care face parte orașul-port Mariupol, se plângea la ministrul Apărării că Azov „terorizează zona” prin diverse jafuri.

În același an, purtătorul de cuvânt al Batalionului Azov, Andrei Diachenko, a recunoscut că în cadrul grupării paramilitare există recruți neonaziști. Totuși, gruparea a negat aderarea la ideologia neonazistă, deși simbolurile se găsesc pe uniforme și pe trupurile membrilor, sub formă de tatuaje.

În 2018, Batalionul Azov a patrulat pe străzile din Kiev sub pretextul restabilirii ordinii în Capitală. Printre victimele grupării s-au numărat cetățeni de etnie romă și persoane LGBT.

Regimentul Azov a fost acuzat de încălcarea dreptului internațional umanitar, într-un raport din 2016 al Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU.

Editorialistul american Allan Ripp, de la NBC News, a realizat un editorial în care a menționat că problema existenței ideologiei naziste în Ucraina, în special în trecut, reprezintă o realitate. Totodată, a specificat că acuzațiile lui Putin, cu privire la „denazificare”, reprezintă un delir, în condițiile în care președintele Zelenski este evreu.

„Este la fel important să apărăm steagul galben-albastru împotriva agresiunii Kremlinului cu a înțelege cât de periculos este să negi istoria antisemită a Ucrainei și colaborarea cu naziștii lui Hitler, dar și îmbrățișarea în anumite zone a facțiunile neonaziste”, a notat editorialistul.

Ultima oră
00:03 - Adunarea Generală a ONU proclamă comerțul cu sclavi africani drept ‘cea mai gravă crimă împotriva umanității’
23:55 - Bruxelles aprobă finanțarea pentru apărare, dar nu și pentru Ungaria. Ce impact au disputele politice asupra deciziei
23:54 - Consilierul lui Isărescu: „Cred că șoferii ar putea experimenta pentru scurt timp transportul în comun”. Oficialul BNR, reacție extrem de dură în criza prețurilor la carburanți: „Nu mă aștept să îmi crească popularitatea”
23:20 - Summit Donald Trump – Xi Jinping, reprogramat. Când va avea loc întâlnirea la Beijing
23:15 - Patinatoarea României merge mai departe la Campionatele Mondiale. Ce s-a întâmplat înainte de intrarea pe gheață
23:09 - Călin Georgescu: „Forțe din Europa de Vest vor să mă elimine fizic”. El s-a comparat apoi cu Iisus
22:40 - Spania oferă sprijin financiar pentru familiile cu copii și venituri reduse. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a primi ajutoarele
22:38 - Teama care a urmărit-o pe Ela Crăciun timp de 20 de ani. Ce a determinat-o să renunțe la 44 de ani
22:37 - Kelemen Hunor, reacție în criza guvernamentală: Dacă nu găsim împreună o soluție, ne ducem în gard / Un guvern minoritar PNL-USR susținut din opoziție de AUR ar fi catastrofal
22:14 - Fenechiu: Poți colabora parlamentar cu orice partid, inclusiv cu AUR / Nici varianta unor alegeri anticipate nu e exclusă / Bolojan a demonstrat că vrea și poate să facă reformă, dar e blocat (VIDEO)