Ce urmărește Rusia prin atacurile asupra porturilor ucrainene? Corneliu Bjola: „Aceste zone care sunt foarte importante din punct de vedere strategic nu beneficiază de o apărare antiaeriană suficientă”

Ce urmărește Rusia prin atacurile asupra porturilor ucrainene? Corneliu Bjola: Aceste zone care sunt foarte importante din punct de vedere strategic nu beneficiază de o apărare antiaeriană suficientă
Hepta - Abaca Press / Zozulia Yulii/Ukrinform/ABACA

Profesorul de politică externă Corneliu Bjola a declarat marți, în emisiunea Politica zilei, moderată de Ioana Constantin, că Rusia încercă prin atacurile asupra porturilor dunărene ale Ucrainei să complice și mai mult criza cerealelor. Acesta a subliniat că deși zonele atacate de Rusia sunt importante din pucnt de vedere strategic, este suprinzător faptul că porturile nu au beneficiat de o apărare antiaeriană pe măsură:

„Ce încearcă Rusia în momentul de față? Sunt trei rute pe care aceste grâne pot fi transportate: pe Marea Neagră care a fost blocată pentru că acordul a fost denunțat de către Rusia, pe zona porturilor dunărene, deci a doua rută, și a treia rută este cea terestră.

În momentul de față, Rusia încearcă să pună presiune, să închidă două din rute și să rămână cea terestră care este destul de complicată, creează costuri adiționale. Ce mă surprinde în momentul de față este totuși că lucrul acesta era predictibil oarecum. Aceste zone care sunt foarte importante din punct de vedere strategic nu beneficiază de o apărare antiaeriană suficientă.

Nici Odesa, nici aceste zone port. Știm de exemplu că atacurile împotriva Kievului nu mai sunt așa de performante pentru că Kievul este apărat foarte bine. Aici ar trebui accelerată zona de apărare acestor zone care sunt foarte importante din punct de vedere strategic”.

Corneliu Bjola a mai spus că strategia Rusiei în momentul de față este să pună presiune.

„A lăsa loc de întors datorită presiunii care vine din partea statelor africane, va avea loc un summit Rusia-țările africane în curând. Este și presiunea din partea Chinei. Posibilitatea de a reveni există. Rusia insistă ca anumite sancțiuni să fie revocate, legate de sistemul financiar. UE a refuzat în momentul de față și rămâne de văzut dacă se va continua în aceeași direcție”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`