Cea mai veche copertă a unei reviste cu Superman a fost vândută la licitație cu peste 280.000 dolari (FOTO)

Cea mai veche copertă a unei reviste cu Superman a fost vândută la licitație cu peste 280.000 dolari (FOTO)
Foto: hollywoodreporter.com/

O copertă originală a revistei de benzi desenate Action Comics No. 15, ce reprezintă cel mai vechi desen cu Superman care a supravieţuit până în prezent, datând din august 1939, a fost vândută, vineri, cu 286.800 de dolari la o licitaţie a casei Heritage Auctions, relatează Hollywood Reporter.

Desenul de pe coperta acestei reviste îl prezintă pe Superman, sub apă, încercând să salveze un submarin avariat.

Desenul a fost realizat de Fred Guardineer, care a ilustrat multe dintre copertele revistelor editate de compania DC Comics.

Număr a fost inclus de experţii în domeniu în Topul 100 al celor mai semnificative reviste de benzi desenate care datează din „Epoca de Aur” a acestui tip de publicaţii.

Cu toate că prețul de vânzare este unul considerare, nu reprezintă cea mai mare sumă plătită pentru o copertă de benzi desenate. Pe piaţa americană, acest record aparţine revistei Amazing Spider-Man No. 328, a cărui copertă a fost ilustrată de Todd McFarlane, care a fost vândută cu 675.250 de dolari în anul 2012.


Foto: hollywoodreporter.com