Externe
Procurorii unguri au decis arestarea pentru 30 de zile a celor patru bărbați suspectați că au transportat cei 71 de imigranți găsiți morți într-un camion în Austria, informează Reuters.
Suspecții, trei bulgari și un afgan, au fost escortați de forțele speciale de poliție la tribunalul din Kecskemet, din centrul Ungariei, de unde a plecat camionul.
Gabor Schmidt, purtător de cuvânt al procuraturii, a declarat presei că bărbații sunt acuzați de trafic de persoane, tortură și obținerea de câștiguri financiare. Acesta a mai afirmat că aceștia riscă între 2 și 16 ani de închisoare.
Suspecții nu au fost acuzați și de omucidere în Ungaria, deoarece vor fi puși sub acuzare pentru acest delict în Austria, a explicat Schmidt.