Charles al III-lea a ajuns în Germania pentru prima sa vizită externă, în calitate de rege

Charles al III-lea a ajuns în Germania pentru prima sa vizită externă, în calitate de rege
Foto: Hepta - Alpha Press / Alpha Press

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a ajuns în Germania, miercuri, în prima sa vizită oficială în străinătate de când a devenit monarh, după ce prima parte a călătoriei, în Franța, a fost anulată ca urmare a protestelor violente din această țară, scrie CNN.

Regele Charles al III-lea, prima vizită externă în calitate de suveran

Un avion alb, decorat pe una dintre părţile laterale în culorile drapelului britanic, a aterizat la Aeroportul Internaţional Berlin-Brandenburg în jurul orei locale 13:50. Aeronava a rulat pe pistă şi s-a oprit în zona militară a aeroportului, unde un covor roşu a fost întins în faţa scărilor sale.

Regele britanic şi soţia lui, Camilla, care au fost întâmpinaţi de şeful biroului de protocol german şi de ambasadorul Regatului Unit, care i-au însoțit la Poarta Brandenburg, unde au fost primiţi cu onoruri militare de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.

„Astăzi, la șase ani după ce Regatul Unit a început să părăsească Uniunea Europeană, deschidem un nou capitol în relațiile noastre”, a declarat președintele german.

Vizita este un „semn important al relației germano-britanice”

Charles, îmbrăcat într-un palton negru și o cravată albastră cu dungi albe, și Camilla, îmbrăcată într-un albastru regal pe care unii comentatori l-au interpretat ca o aluzie la atașamentul față de Europa, s-au deplasat apoi cu un Bentley negru la Poarta Brandenburg pentru onoruri militare inedite, alături de Frank-Walter Steinmeier și soția sa.

Este pentru prima dată când o astfel de ceremonie pentru un oaspete de stat are loc la poalele acestui monument emblematic, care a fost, de asemenea, un simbol al împărțirii orașului timp de trei decenii.

Președintele german a mai adăugat că vizita este un „semn important al relației germano-britanice”

Călătoria regelui ar fi trebui să înceapă de duminică, cu prima oprire în orașele franceze Paris și Bordeaux, însă protestele violente din Franța au forțat autoritățile franceze să anuleze vizita monarhului britanic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`