Externe
Chelsea Clinton, fiică a candidatei democrate la Casa Albă, Hillary Clinton, și a fostului președinte american Bill Clinton, a adus pe lume sâmbătă cel de-al doilea copil, informează Reuters.
În vârstă de 36 de ani, Chelsea Clinton a născut un băiețel pe nume Aidan. Fiica fostului președinte american este căsătorită din 2010 cu bancherul Marc Mezvinsky, cu care mai are o fetiță, Charlotte, născută în septembrie 2014.
"Marc și eu suntem copleșiți de recunoștință și iubire acum când sărbătorim nașterea fiului nostru, Aidan Clinton Mezvinsky", a scris Chelsea Clinton pe Twitter.
Noul membru al familiei Clinton a venit pe lume cu cinci luni înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, la care participă Hillary Clinton.