China va lua noi măsuri pentru limitarea libertății de exprimare, anunțând noi măsuri de restricționare a accesului la internet. Noile măsuri sunt considerate cele mai dure măsuri în acest sens prin limitarea accesului la internetul global.
Măsurile vor intra în vigoare până la 1 februarie 2018, vizând blocarea accesului persoanelor fizice la rețelele virtuale private, informeazăCNN.
Conform sursei citate, furnizorii de telecomunicații de stat vor împiedica utilizatorii să opereze VPN-uri,rețele folosite de numeroși chinezi în prezent pentru a evita cenzura autorităților prin rutarea traficului web în străinătate.
Noile decizii nu au fost luate întâmplător în această perioadă, deoarece se apropie al 19-lea Congres Național al Partidului Comunist.
Chingile cenzurii se strâng îngrijorător în China, după ce ultimele 12 luni au cunoscut o amplificare a nivelului de control și limitare a libertății utilizatorilor chinezi în lumea online.
Măsura este considerată una dură, specifică unui regim comunist, prin închiderea principalei căi de informare a populației dinspre site-urile internaționale, care prezintă informații „nefiltrate” de regim. Oricum, China are unul din cele mai dure regulamente de internet din lume, rețelele fiind supravegheate strict de autorități. Ținta acestor acțiuni este reprezentată în special de blocarea informațiilor care vin din rețele libere, cum sunt Twitter, Facebook sau marile site-uri de știri, cum sunt NY Times, BBC sau CNN.
Paradoxal este faptul că, în timp ce China manifestă o deschidere viguroasă către lumea întreagă și se conectează mereu la modernitate, în exterior, în interior controlul și cenzura devin din ce în ce mai rigide.