Cipru introduce măsuri mult mai stricte pentru prevenirea COVID-19. Ce acte trebuie să aibă turiștii la intrarea în țară și în spațiile publice

Cipru introduce măsuri mult mai stricte pentru prevenirea COVID-19. Ce acte trebuie să aibă turiștii la intrarea în țară și în spațiile publice
Pixabay.com

În încercarea de a stopa răspândirea SARS-CoV-2, Ministerul Sănătății din Cipru a decis o serie de măsuri, aplicate în spațiul public. Astfel, cetățenii și turiștii vor fi nevoiți să facă dovada vaccinării împotriva COVID-19.

Începând cu data de 2 august 2021, persoanele cu vârste de peste 12 ani vor fi obligate să prezinte o dovadă a vaccinării, SafePass, înainte de a intra în birouri publice, spitale, magazine, locuri publice în care sunt prezente mai mult de 12 persoane.

Persoanele de 12 ani, obligate să prezinte dovada vaccinării în anumite spații publice

SafePass demonstrează să posesorul a primit ambele doze de vaccin anti-COVID, cu unul dintre serurile autorizate, sau a fost infectat cu SARS-CoV-2 în ultimele șase luni, ori că deține un test pentru COVID-19 cu rezultat negativ.

Înainte de data de 2 august, în Cipru doar persoanele cu vârste de peste 16 ani, erau nevoite să prezinte un SafePass înainte să intre în spații publice închise în care sunt prezente mai mult de 20 de persoane.

Noile măsuri vor rămâne valabile până la finalul lunii august, scrie Ekathimerini.com.

Cipru, în zona galbenă

La ultima actualizare a CNSU, Cipru se afla pe lista galbenă a statelor cu risc epidemiologic. Alături de Cipru, pe lista galbenă a intrat și Portugalia.

Statele aflate în zona galbenă:

  • Fiji
  • Emiratele Arabe Unite
  • Trinidad si Tobago
  • Georgia
  • Malaysia
  • Cuba
  • Bolivia
  • Sint Maarten
  • Zambia
  • Guyana
  • Cipru
  • Irak
  • Federația Rusa
  • Kârgâzstan
  • Portugalia
  • Insulele Virgine Britanice
  • Iran
  • Jersey
Urmăriți B1TV.ro și pe
`