Deputatul USR, Claudiu Năsui, a fost invitat în emisiunea „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, unde a vorbit despre declarația făcută de Erdogan, în ceea ce privește Israelul și implicarea SUA în a-i ajuta pe israelieni.
“E un aliat, e membru NATO, dar e un aliat care s-a mai depărtat puțin de linia NATO. A cumpărat și armament rusesc, acum câțiva ani, înainte de războiul din Ucraina. Deci e un aliat care trebuie gestionat de către americani și cam asta este și ceea ce fac. Cred că, în primul rând, mesajul nostru politic și, astăzi, a fost o declarație politică a Parlamentului României la solicitarea USR de solidaritate cu victimele din Israel, cu oamenii care au suferit și care încă suferă că încă sunt luați ostatici, și un mesaj anti-terorist pe care cred că trebuie, fără echivoc, să-l dăm.
Hamas este o organizație teroristă, nu sunt militanți, nu sunt luptători, sunt teroriști, trebuie spus cuvântul acesta cât se poate de clar, și este o organizație care trebuie, dacă se poate, distrusă, deci nu trebuie să existe nicio ambiguitate pe lucrul acesta.
Și ăsta a fost și mesajul pe care am încercat, astăzi, să-l dăm. Nu cred, dacă mă întrebați pe mine, că Israelul are nevoie de portavionul american ca să combată Hamasul din Fâșia Gaza. Cred că este un semnal pentru Iran, care, așa cum foarte bine s-a spus, există o bănuială serioasă că ar fi în spatele acestor atacuri, că le-a ajutat, că le-a facilitat și este și un avertisment că „atenție, Israelul nu este singur” printre dușmani, mai sunt și Statele Unite, care sunt acolo să-i țină spatele în caz de coflict.
Aș spune, totuși, că doctrina militară americană n-a fost niciodată de masacrare de civili, dimpotrivă, și vedem lucrul acesta în nenumărate cazuri în care tocmai doctrina este să aperi civilii, să încerci să atingi doar țintele militare. Dacă au reușit sau nu, e o altă discuție, aici sunt de acord, dar în niciun caz, nu ăsta este scopul, spre diferență, de exemplu, de doctrina militară rusă, care e total diferită, aceasta e să faci cât mai multe pagube, chiar și în rândul civililor, ca să cazi moralul lor și să faci să nu mai vrea să se lupte, și așa mai departe.
Aici nu cred că se va întâmpla lucrul acesta. Nu cred că vor fi bombardate ținte civile de către americani, de pe acest portavion. Ceea ce cred mai degrabă, este că e un mesaj politic de solidaritate cu Israel, mai ales față de Iran, care este o superputere locală. Atenție, vestul tinde să subestimeze Iranul foarte puternic și vedem și proteste de stradă, care au fost și în Paris, și în Londra, și în alte orașe vestice, de solidaritate cu poporul palestinian și, câteodată, chiar cu Hamas, care sunt agresorul, care sunt teroriștii în situația acesta, lucru care ar trebui să ne dea de gândit”, a declarat Năsui.
„Ce va face portavionul Statelor Unite în apropiere de Israel, de ce vine? Ce vor face bărcile şi avioanele din jurul lui? Ele vor lovi Gaza şi împrejurimile şi vor lua măsuri pentru (comiterea de) masacre grave acolo”, a spus Erdogan într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul austriac Karl Nehammer, la Ankara.