Clipul ”Sunt un ocupant rus”, care apără imperialismul rusesc, și care a devenit viral pe youtube, înregistrând peste 5,6 milioane de vizualizari, a fost realizat de firma de PR My Duck’s Vision. Scopul clipului este propraganda rusească, au precizat reprezentanții firmei.
”Aceasta este noua armă a propagandei rusești. Și întotdeauna funcționează mai bine când propaganda pare spontană”, a spus directorul artistic al firmei, Yury Degtyarev, citat de Hotnews.
Firma, care este specialistă în clipuri virale, a admis că așa-zisul blogger, Evgeny Yurov, care ar fi postat clipul, nu există de fapt.
„Noi producem propaganda rusească pentru Youtube de peste cinci ani, dar aceasta este unul din marile noastre succese”, a declarat Degtyarev.
Clipul a fost comandat de „persoane apropiate partidului de la guvernare”, a adăugat el.