Comisia Europeană: Aprovizionarea cu gaze în UE este garantată, însă situația rămâne gravă

Comisia Europeană: Aprovizionarea cu gaze în UE este garantată, însă situația rămâne gravă
Sursă foto: Hepta - Nicolas Economou/NurPhoto via ZUMA Press

Reprezentanții Comisiei Europene afirmă că aprovizionarea cu gaze în Uniunea Europeană este garantată momentan, însă situația rămâne gravă și această situație „trebuie luată în serios”,  conform CNN.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat  pentru sursa citată că „Potrivit schimbului nostru cu autoritățile naționale, securitatea aprovizionării cu gaze în Germania și în UE este garantată în prezent. Intrările mai mici de gaze din Rusia pot fi compensate până în prezent”.

Comisia Europeană, despre aprovizionarea cu gaze în UE

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că „În acest stadiu, trebuie să fim conștienți de faptul că situația s-ar putea deteriora și mai mult. Declarațiile de alertă timpurie, care constituie primul nivel de avertizare prevăzut în Regulamentul SoS, au fost făcute de alte nouă state membre ale UE în ultimele luni, pe fondul utilizării continue de către Rusia a livrărilor sale de gaze ca instrument de șantaj”.

Vicepreședintele Comisiei Europene,  a declarat joi că Frans Timmermans.„Riscul unei întreruperi totale a aprovizionării cu gaze este acum mai real ca niciodată. De aceea, adoptarea regulamentului privind stocarea gazelor, împreună cu alte măsuri de pregătire, este atât de importantă în acest moment”.

Astfel că, acest fapt vine după ce Germania a ridicat  joi din nou nivelul de alertă în ceea ce privește livrările de gaze. Totodată, Germania a discutat situația cu Comisia, iar această decizie face parte din acțiunea coordonată a UE în acest sens,  conform Comisiei Europene, conform Digi24.ro.

Germania se pregătește de o întrerupere totală a gazului rusesc

Germania a ridicat nivelul de risc din planul său național de urgență privind gazele la al doilea cel mai mare nivel de „alarma”, în urma reducerilor abrupte ale aprovizionării din Rusia.

Alerta intensificată înăsprește monitorizarea pieței, iar unele centrale electrice pe cărbune vor fi reactivate, a anunțat joi Ministerul Economiei într-un comunicat. Guvernul a spus că va renunța la opțiunea de a adopta legislație care să permită companiilor energetice să transfere creșterile de costuri către case și întreprinderi.

„Va fi un drum stâncos pe care trebuie să îl parcurgem ca țară”, a spus ministrul Economiei, Robert Habeck. „Chiar dacă nu simțim încă, suntem într-o criză a gazelor.”

Urmăriți B1TV.ro și pe