Un club din Odesa a anulat concertul rapper-ului rus Timati, care urma să aibă loc pe 21 august, ca urmare a criticilor lansate de noul guvernator al regiunii, Mihail Saakașvili, potrivit cărora artistul nu ar trebui invitat aici, deoarece este prieten cu liderul cecen Ramzan Kadîrov și a numit ucrainenii „narcomani”, notează realitatea.md.
„Stimate Mihail Saakașvili, vă mulțumim pentru înalta apreciere a clubului nostru. Pe parcursul mai multor ani, Timati și-a susținut concertele în clubul nostru, iar invitându-l și în acest an noi nu am urmărit latura politică a evoluției lui. Înțelegem și respectăm poziția dumneavoastră. Concertul lui Timati în clubul „Ibitza” va fi anulat”, se menționează într-o postare pe pagina de Facebook a clubului.
Guvernatorul Odesei, Mihail Saakașvili, a declarat însă că ar fi fericit să-i vadă în club pe Andrei Macarevici, DDT sau Zemfira, care au susținut deschis Ucraina.