Concluzie șoc a experților britanici. Aleksei Navalnîi a murit otrăvit cu o toxină foarte rară

Concluzie șoc a experților britanici. Aleksei Navalnîi a murit otrăvit cu o toxină foarte rară
Aleksei Navalnîi. Sursa foto: Hepta - Sputnik / Alexey Maishev

Aleksei Navalnîi a murit în închisoare după ce a fost otrăvit cu o toxină foarte rară, extrasă de la o broască din America de Sud. Este concluzia la care au ajuns mai mulți experți britanici după analiza probelor biologie ale disidentului mort în gulag.

Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu o toxină puternică

Fostul disident rus şi activist anticorupţie a fost otrăvit în închisoare cu o substanţă toxică foarte rară. Aleksei Navalnîi a murit după ce a ingerat o otravă puternică ce se găseşte în pielea unei specii de broaşte din Ecuador. Este concluzia la care au ajuns toxiologii britanici care au analizat probele biologice furnizate de familia fostului lider opozant.

„Numai statul rus avea mijloacele, motivul şi ocazia de a utiliza această toxină letală pentru a-l viza pe Navalnîi în timpul detenţiei sale într-o colonie penală rusă din Siberia, şi îl considerăm responsabil pentru moartea sa”, a transmis Ministerul de Externe al Regatului Unit

Ministerul de Externe al Regatului Unit a prezentat ipoteza referitoare la moartea disidentului. Aceasta este susținută de mai mulți aliați ai Marii Britanii, relatează Sky News şi The Guardian. Potrivit guvernului britanic, prezența acestei toxine în organismului lui Navalnîi nu este întâmplatoare. Broasca nu produce toxina în captivitate și nici nu este întâlnită în mod natural în Rusia.

„Epibatidina se găseşte în mod natural la broaştele «săgeată» (din familia Dendrobatidae) care trăiesc în sălbăticie în America de Sud. Broaştele «săgeată» nu produc această toxină în captivitate, iar această specie nu se găseşte în mod natural în Rusia. Nu există nicio explicaţie nevinovată pentru prezenţa ei în corpul lui Navalnîi”, a adăugat Foreign Office.

Moartea disidentului rus investigată de Marea Britanie

Ancheta cu privire la moartea în închisoare a lui Aleksei Navalnîi a fost condusă de Marea Britanie „împreună cu parteneri din Suedia, Franţa, Ţările de Jos şi Germania”.  Oficialii britanici au prezentat ipoteza privind otrăvirea disidentului Organizației pentru interzicerea armelor chimice (OPCW). Ei au invocat o „încălcare flagrantă” de către Rusia a Convenţiei privind armele chimice.

Concluziile au fost prezentate cu doar câteva zile înainte de împlinirea a doi ani de la moartea lui Navalnîi, la Conferinţa de securitate de la München.  Ministrul de externe britanic Yvette Cooper a declarat că țara sa a fost implicată în eforturile de aflare a adevărului despre moartea opozantului rus.

„De când Iulia Navalnaia a anunţat pierderea soţului ei aici, la München, în urmă cu doi ani, Marea Britanie a căutat cu determinare adevărul despre moartea lui Alexei Navalnîi…. Astăzi, alături de văduva sa, Marea Britanie scoate la lumină complotul barbar al Kremlinului de a-i reduce vocea la tăcere”, a declarat Yvette Cooper.

Yvette Cooper a declarat că Marea Britanie şi aliaţii săi au lucrat pentru a stabili ce s-a întâmplat cu adevărat. Oamenii de ştiinţă britanici de la Porton Down au jucat un rol cheie în descoperirea toxinei. Nu a fost clar imediat cum au reuşit să obţină probe din corpul lui Navalnîi pentru a testa toxina, deşi Iulia Navalnaia declarase anterior că acestea au fost scoase ilegal din Rusia.

„Ca urmare a eforturilor depuse de Marea Britanie, Suedia şi alţi parteneri, am confirmat că în corpul lui Aleksei Navalnîi a fost găsită o toxină mortală. (.,.) Această toxină a fost identificată ca fiind o toxină care se găseşte în broaştele săgeată din Ecuador”, a declarat Yvette Cooper jurnaliştilor.

Alecksei Navalnîi victimă a autorităților ruse

Această toxină foarte puternică este folosită de triburile indigene din America de Sud, în săgeţi sau în arbalete, atunci când vânează, notează Sky News. Otrava este de 200 de ori mai puternică decât morfina.

Iulia Navalnaia, văduva disidentului rus, a apărut la o conferinţă de presă, în marja Conferinţei de securitate de la München, pentru a anunţa descoperirea. Ea a fost flancată de miniştrii de externe ai Regatului Unit, Germaniei, Suediei şi Ţărilor de Jos. Testele de laborator au arătat că Navalnîi a fost otrăvit, a confirmat văduva sa. Ea se afla la Conferinţa de securitate când a aflat vestea morţii soţului său, pe 16 februarie 2024.

„Mi-e greu să găsesc cuvintele potrivite. (…) A fost cea mai oribilă zi din viaţa mea. Am urcat pe scenă şi am spus că soţul meu, Aleksei Navalnî, a fost otrăvit. Ce altceva s-ar putea întâmpla cu inamicul numărul unu al lui Putin într-o închisoare rusă? Dar acum înţeleg şi ştiu că nu sunt doar cuvinte. Există o dovadă ştiinţifică”, a spus Navalnia în engleză, vizibil tulburată.

Autorităţile ruse au afirmat anterior că moartea disidentului nu este suspectă. Oficial, el a murit din cauza mai multor afecțiuni de sănătate, inclusiv o aritmie cardiacă.