Coreea de Sud și Japonia au încheiat, luni, un acord privind „femeile de reconfortare”, acesta fiind un sistem de prostituție creat de armata niponă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, transmite BBC.
Dacă Japonia își va asuma responsabilitățile, acordul va deveni „definitiv și ireversibil”, a declarat Yun Byung-Se la sfârșitul discuțiilor pe care le-a avut la Seul cu omologul sau nipon Fumio Kishida.
„Sistemul femeilor de reconfortare (…) a existat din cauza implicării armatei japoneze (…) și guvernul japonez este deplin conștient de responsabilitatea sa”, a declarat Fumio Kishida.
Disputa privind aceste „femei de reconfortare” reprezintă cel mai mare obstacol în îmbunățirea relațiilor bilaterale, a precizat președintele sud-coreean Park Geun-Hye.
Până în prezent, Japonia susținea că această dispută a fost reglementată în 1965 în cadrul acordului de restabilire a relațiilor diplomatice dintre cele două țări.