CORONAVIRUS | Marea Britanie a înregistrat un nou record negativ de decese în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS | Marea Britanie a înregistrat un nou record negativ de decese în ultimele 24 de ore
Foto: hepta.ro/Zuma Press / Nicolas Maeterlinck

Miercuri, Marea Britanie a înregistrat 1.564 de decese asociate noului coronavirus, număr record de la începutul pandemiei. Numărul total ajunge astfel la 84.767, în timp ce campania masivă de vaccinare a populaţiei avansează.

O nouă îngrijorare este provocată de descoperirea unei mutaţii braziliene a SARS-CoV-2, după mutaţiile britanică şi sud-africană, potrivit presei internaționale, citate de Agerpres.

Precedentul record de 1.325 de decese a fost înregistrat pe 8 ianuarie. Creșterea mortalităţii este provocată de noua variantă mai contagioasă a coronavirusului descoperită în această ţară în decembrie.

COVID-19: Persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiția prezentării unui test negativ

Amintim că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autoritățile britanice au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 15 ianuarie 2021, ora 4:00 a.m. (oră locală).

Persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiția prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei.

Sunt acceptate testele moleculare de tip PCR, precum și, în anumite condiții limitate, testele rapide de tip lateral flow sau LAMP. Detalii suplimentare cu privire la condițiile în care vor fi acceptate testele rapide vor fi anunțate ulterior de către autoritățile britanice.

Ce fel de mutație are noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie

După multe luni de restricții provocate de răspândirea virusului COVID-19 în lume, oamenii au mai tras o sperietură la finalul aunului 2020, odată cu apariția unei mutații, denumită B117 și care se crede că s-a produs în Marea Britanie.

Prinicpala descoperire pe care au făcut-o cercetătorii este că, în ciuda faptului că este mai contagioasă, noua tulpină nu este mai mortală decât cea cunoscută.

Atunci când organismul dezvoltă anticorpi, virusul trebuie să se adapteze, pentru a nu fi identificat de sistemul imunitar și distrus. Pentru a supravieţui, acesta trebuie deci să îşi modifice proteinele de la exterior şi să dezvolte noi tulpini. În timpul acestor mutații, pot apărea și erori în codul genetic al virusului, care să îl facă chiar mai slab.

Experții care urmăresc genetica virusului au anunțat că mutaţiile includ schimbări ale proteinei cu ”ţepi” pe care noul coronavirusul de tip SARS-CoV-2 o foloseşte pentru a contamina celulele umane. Nu este însă clar dacă aceste mutaţii conduc sau nu la mai multe infecţii și este foarte puțin probabil ca această mutație să nu răspundă la un vaccin.

Totuși, oamenii de știință cred că mutația B117 este mai ușor de contractat de către copii, care devin la fel de sensibili la infectare ca adulţii, spre deosebire de tulpinile anterioare.

„Referitor la tulpină în sine, într-adevăr, problema majoră în sine este faptul că este mai contagioasă, adică ea are o contagiozitate cu 70% mai mare decât tulpina care a fost până acum și care este încă predominantă, iar partea cu copiii – există unele afirmații ale unui grup științific din Marea Britanie, dar, atenție, ei spun că mai trebuie studiat acest lucru înainte să vină cu o concluzie finală, deci este încă în analiză acest lucru. Din punctul nostru de vedere, această tulpină, impactul posibil al ei este creșterea numărului infectaților într-o durată de timp mai scurtă”, a declarat Raed ARafat pentru B1 TV.

Ultima oră
23:57 - Afganistan: Talibanii au ucis patru bărbați şi le-au atârnat cadavrele în public. „Aceasta este pedeapsa pentru răpire”
23:36 - Cristian Tudor Popescu: La congresul PNL a fost reales Klaus Iohannis
23:19 - Marcel Ciolacu: Iohannis nu depășește nivelul de președinte al PNL. Congresul liberalilor, o rușine națională / Condițiile în care PSD va vota moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR
22:56 - Florin Cîțu admite că are nemulțumiri față de unii miniștri / „S-ar putea să fie și profesioniști pentru unele ministere, din afara politicii”
22:40 - CNCAV: 16.734 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi. Datele complete
22:23 - Lucian Bode: Nu USR PLUS stabilește premierul pe care-l dă PNL / Ce spune ministrul despre șansele revenirii USR PLUS în coaliția de guvernare (VIDEO)
21:50 - Vaslui: Copil de 5 ani, în stare gravă după ce s-a intoxicat cu o soluţie pentru deparazitarea oilor
21:41 - Dan Vîlceanu: Mai bine guvern minoritar decât o coaliție în care să nu fac absolut nimic / Cum vede ministrul funcționarea unui astfel de guvern fără a fi „ținut în brațe” de PSD (VIDEO)
21:14 - Florin Cîțu: De la 1 ianuarie şi pensii, şi alocaţii, toate cresc. Și salariul minim. Așa trebuie să se obişnuiască românii
20:49 - Rareș Bogdan: Pentru noi, opțiunea numărul 1 e USR PLUS. Cred că liderii USR vor discuta cu noi după congresul lor, căci înainte le va fi greu să recunoscă / Un guvern minoritar nu poate rezolva toate problemele (VIDEO)