Cotidianul Daily News face restructurări: 17 posturi din redacția ziarului, desființate

Cotidianul Daily News face restructurări: 17 posturi din redacția ziarului, desființate
Foto: businessinsider.com

Cotidianul american Daily News va face restructurări în zona de print, cel puţin 17 posturi de jurnalişti urmând să fie desfiinţate, informează The Guardian.

Pe lângă cele 17 posturi de jurnalişti, va fi restructurat și departamentul de vânzări al publicaţiei.

Daily News a mai trecut printr-o restructurare în mai 2013, când au fost desfiinţate peste 20 de posturi din redacţia publicaţiei.

Redactorul-şef al Daily News, Colin Myler – fostul editor al tabloidului britanic News of the World, închis în 2011 de Rupert Murdoch din cauza unui scandal privind interceptările telefonice ilegale -, a încercat să dea o tentă pozitivă noului proces de restructurare, într-o notă internă transmisă angajaţilor cotidianului american.

În loc de concedieri, Colin Myler a vorbit despre „schimbări strategice” care vor întări poziţia cotidianului Daily News, îl vor face mai competitiv şi vor accelera planurile publicaţiei privind expansiunea digitală.

Aceste reduceri de personal vor contribui la „reinvestirea resurselor în oameni şi tehnologie” la nivelul întregului business al Daily News, a mai spus Colin Myler.

Daily News se situează pe locul al patrulea în rândul publicaţiilor cu cel mai mare tiraj din SUA, având sediul central în New York. A fost înfiinţat în 1919 şi a fost primul cotidian american care a adoptat forma de tabloid.