Guvernul ungar condus de Viktor Orban a adoptat o lege ce prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea de „informaţii false” de către jurnaliști. Măsura a fost motivată de către Guvernul de la Budapesta drept una pentru combaterea răspândirii cazurilor de COVID-19.
Această măsură însă este privită cu îngrijorare de către jurnaliștii din Ungaria, fiind considerată drept o măsură prin care executivul dorește să impună o cenzură asupra presei. Mai mulți jurnaliști au declarat pentru dw.com că le va fi imposibil să își desfășoare activitatea și să ofere informații alternative față de cele transmise de Guvernul lui Viktor Orban.
Măsura împotriva răspândirii știrilor false a fost adoptată în contextul în care Guvernul maghiar condus de Viktor Orban a emis un decret ce instaurează starea de urgenţă pentru noul coronavirus pe o perioadă nedeterminată. Decretul conține o prevedere potrivit cărei, cei care răspândesc „informaţii false” pot primi până la 5 ani de închisoare.
„Această lege generează multă nesiguranţă pentru că nu ştim cum ar putea fi luată o astfel de decizie de condamnare”, spune Zoltan Batka, citat de DW.
În ciuda noii legi, Batka vrea să redea informații despre coronavirus așa cum a făcut în trecut, fără nici o teamă. „Deja munca noastră este dificilă: scriu 10 e-mailuri către diverse ministere ale guvernului și poate că un singur e-mail va primi răspuns.”
În contextul pandemiei de coronavirus, Guvernul condus de Viktor Orban a obținut puteri tot mai sporite, având drept atribuții suplimentare legiferarea prin intermediul decretelor. Mai exact, un proiect de lege adoptat i-a înmânat prim-ministrului puterea de a guverna prin decret, pe termen nelimitat.
Decretul îi dă autoritatea de a-i pedepsi pe jurnaliști dacă guvernul crede că raportarea nu este corectă și permite guvernului să sancționeze sever pe cetățeni pentru încălcarea noilor reguli. T
Formal, parlamentul Ungariei poate stopastarea de urgență dacă Guvernul depășește limitele atribuțiilor. Însă, în pactică, acest lucru probabil nu se va întâmpla, pentru că partidul din care face parte Orban are două treimi din scaunele din Parlament.