O care femeie a călătorit 5.000 de kilometri, din Washington DC în Glasgow, pentru a fi prezentă la nunta prietenei sale, a devenit virală, după ce a povestit că a ajuns la petrecerea greșită, potrivit The Independent.
Arti Mala a menționat că după ce a participat la cununia religioasă a prietenei sale a decis să meargă în cameră, pentru a se odihni. Ploaia și întârzierea taxiului au făcut-o să întârzie. Mai mult de atât, ea a ajuns și la altă adresă.
Într-un clip video publicat pe rețelele de socializare se poate observa cum femeia a ajuns la o altă pereche de miri, videoclipul fiind văzut de peste 430.000 de oameni.
Femeia a povestit că niciodată nu s-a gândit că autoturismele vor circula atât de încet din cauza ploii și că, din repezeală, a introdus o adresă greșită în aplicația Uber.
„Odată ajunsă acolo, am alergat spre sală pentru că știam că eram în întârziere. Nimeni de acolo nu mi s-a părut cunoscut, dar asta nu era o problemă, pentru că oricum nu cunoșteam mulți invitați la nuntă”, a povestit ea.
Arti și-a dat seama că este la o petrecere greșită abia când a văzut că pe un afiș scria „Felicitări Caitlyn și Stephen”, dându-și seama că ceva nu este în regulă.
Acest lucru a fost posibil, pentru că cele două săli aveau nume identice.