Președintele american Donald Trump a bătut câmpii pe mai multe subiecte într-o discuție cu presa, spre stupoarea jurnaliștilor și stânjeneala vizibilă a apropiaților săi prezenți la eveniment.
După ce a vorbit despre războiul cu Iranul, Trump a trecut la renovarea Kennedy Center, rebotezat Trump-Kennedy Center, spunând că „ce fac cel mai bine în viață e să construiesc”. El a lăudat „frumoasele perdele aurii” din spatele său, apoi a vorbit despre sala de bal de la Casa Albă aflată în construcție: „Tot acest etaj va fi o sală de cocktail. Suntem sub buget, mai puțin marmura, care va fi de o calitate superioară”.
Apoi, Trump a vorbit despre marmura pe care o va pune la Trump-Kennedy Center și, în general, despre lucrările pe care le face aici: „Era vopsit cu un auriu ieftin și l-am vopsit într-un alb foarte puternic. (…) Nimeni nu a reușit vreodată să facă o vopsea aurie care să arate real”.
Mai apoi, președintele american a dezvăluit, spre surprinderea generală, că congresmenul republican Neal Dunn e „foarte bolnav”, iar el l-a ajutat cu găsirea tratamentului: „Am făcut-o mai întâi pentru el, apoi pentru a-i păstra locul”.
„Era condamnat până în iunie”, a mai precizat Trump, în timp ce Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, așezat la dreapta sa, i-a transmis discret: „Nu era ceva public”.
Întrebat despre Liban, Trump a spus că a vorbit cu o persoană „bogată”, ai cărei părinți locuiesc acolo și „s-au obișnuit să fie bombardați”.
Președintele american a spus apoi că probabil și ucrainenii s-au obișnuit în timp cu războiul: „Nu cred că eu aș face asta”.
De asemenea, Donald Trump a pretins din nou că a prevăzut atentatele din 11 septembrie 2001, într-o carte pe care o publicase cu un an înainte, fapt despre care jurnaliștii au demonstrat deja că e fals.