Cutremur la nivel înalt! Vicepreședinta Parlamentului European a fost demisă după scandalul de corupție din ultimele zile

Cutremur la nivel înalt! Vicepreședinta Parlamentului European a fost demisă după scandalul de corupție din ultimele zile
Foto: Foto: flickr.com

Vicepreşedinta Parlamentului European, Eva Kaili, a fost demisă sâmbătă seara, după ce în ultimele zile a fost anchetată pentru suspiciuni de corupție în legătură cu Campionatul Mondial din Qatar.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a retras așadar acesteia mandatul de vicepreședinte, destituind-o din funcție ca urmare a scandalului în care este implicată.

A fost demisă Eva Kaili, vicepreședinta Parlamentului European

„Având în vedere investigaţiile judiciare în curs de desfăşurare de către autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a fost mesajul transmis în cursul serii de sâmbătă de un purtător de cuvânt al Robertei Metsola, notează ziare.com.

Nu cu mult timp înainte, președinta Parlamentului European avusese și ea o poziție publică pe contul de Tweeter, vizavi de cele întâmplate.

„Parlamentul European stă ferm împotriva corupţiei. În această etapă, nu putem comenta nicio investigaţie în curs, doar să confirmăm faptul că am cooperat şi vom coopera pe deplin cu toate autorităţile relevante care aplică legea şi cele judiciare. Vom face tot ceea ce putem pentru a sprijini cursul justiţiei”, a scris Roberta Metsola.

Eva Kaili, eurodeputată din Grecia, fostă vicepreședintă a Parlamentului European, a fost reţinută vineri seară, la Bruxelles, sub acuzaţii de corupţie, alături de alte patru persoane, potrivit „Le Soir”. Qatar este suspectat că a oferit sume importante de bani, dar și cadouri, pentru a influenţa deciziile politice şi economice ale Parlamentului European în ceea ce privește organizarea Campionatului Mondial din acest an.

Celelalte persoane arestate în cadrul aceleiași anchete sunt directorul ONG-ului No Peace Without Justice, Niccolò Figà-Talamanca, liderul de sindicat Luca Visentini, fostul europarlamentar SD Pier-Antonio Panzeri, şi un asistent parlamentar din grupul SD, partener al lui Kaili, Francesco Giorgi, potrivit agenţiei de ştiri italiene ANSA.

Parchetul Federal din Belgia a anunțat că a intrat în posesia a 600.000 de euro în numerar şi a confiscat computere şi telefoane mobile în urma acțiunii derulate vineri. În total, în cadrul raidurilor au fost fost făcute percheziţii la 14 adrese, mai scrie sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`