Cvarterul pentru Orientul Mijlociu, care cuprinde ONU, SUA, Uniunea Europeană și Rusia, s-a reunit vineri la Viena. În urma acestei adunări, aceștia au reiterat îndemnul la restabilirea calmului în conflictul israelo-palestinian.
În cadrul întâlnirii, organismul a subliniat necesitatea implementărilor unor măsuri semnificative pentru a ajunge la o soluție pentru a încheia conflictul, potrivit Mediafax.
„Cvartetul condamnă toate actele de teroare şi violenţă împotriva civililor. Subliniind necesitatea urgentă a revenirii la calm, Cvartetul îşi reiterează îndemnul la reţinere maximă şi la evitarea retoricii şi acţiunilor provocatoare”, a spus Înaltul Reprezentat al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini.
Totodată, membrii Cvartetului intenționează să viziteze, ”în curând”, regiunea pentru a discuta atât cu israelienii, cât și cu palestinienii despre o posibilă restabilire a încrederii și avansarea către o soluție cu cele două state.
La rândul său, secretarul de stat american, John Kerry, speră că întâlnirile sale recente cu premierul Israelului Benjamin Netanyahu, președintele palestinian Mahmoud Abbas și regele Abdallah al Iornaniei să conducă la o detensionare a situației.