Fostul președinte Dmitri Medvedev, care are în prezent funcția de vicepreședinte al Consiliului rus de Securitate a anunțat duminică faptul că refuzul Ucrainei și al puterilor din Occident de a recunoaște controlul Rusiei asupra Crimeei reprezintă o „amenințare sistemică” pentru această țară și orice atac extern asupra regiunii va provoca un răspuns de tip „Judecata de Apoi”, conform Reuters.
Rusia se teme de un posibil atac din partea Ucrainei asupra Crimeei cu noile sisteme de rachete HIMARS primite din Occident, inclusiv podul acesteia, care este foarte important pentru Vladimir Putin.
În anul 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, după ce în urma unor proteste de masă președintele pro-Moscova de la Kiev a fost înlăturat de la putere. Această anexare contravine dreptului internațional și nu este recunoscută de Ucraina, sau de comunitatea internațională.
„Dacă orice alt stat, fie că este vorba de Ucraina sau de țările NATO, crede că Crimeea nu este a rușilor, atunci aceasta este o amenințare sistemică pentru noi. Este o amenințare directă și explicită, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat cu Crimeea. Crimeea s-a întors la Rusia”, a declarat Medvedev, citat de Interfax.
De asemenea, Crimeea este foarte importantă pentru Rusia, mai ales pentru că include cartierul general al flotei sale din Marea Neagră, la Sevastopol.
Orice invadare a peninsulei Crimeea de către un stat membru NATO ar putea echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, care ar putea duce la „Al Treilea Război Mondial”, a declarat la sfârșitul lunii iunie fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, potrivit ndtv.com.
„Pentru noi, Crimeea este o parte a Rusiei. Și asta înseamnă pentru totdeauna. Orice încercare de a invada Crimeea este o declarație de război împotriva țării noastre”, a declarat Medvedev pentru site-ul de știri Argumenty i Fakty.
„Și dacă acest lucru este făcut de un stat membru NATO, aceasta înseamnă un conflict cu întreaga alianță nord-atlantică; un al treilea război mondial. O catastrofă completă”.