Donald Trump TUNĂ și FULGERĂ: Cele mai mari companii, INVESTIGATE de Guvernul American

Donald Trump TUNĂ și FULGERĂ: Cele mai mari companii, INVESTIGATE de Guvernul American

Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA) Donald Trump a anunțat că Facebook, Amazon și Alphabet, compania care operează brandul Google, sunt investigate de guvernul american cu privire la posibile încălcări are regulamentelor antitrust.

De asemenea, Donald Trump susține că în trecut administrațiile au blocat demersurile deși au mai existat încercări de acțiuni similare, potrivit libertatea.ro.

Astfel, președintele american a transmis că după finalizarea investigațiilor se vor lua măsuri, fără să excludă fixarea unor amenzi.

Președintele SUA consideră că livrările efectuate de Serviciul Poştal din SUA pentru comenzile Amazon generează pierderi pentru poșta de stat americană, însă nu a adus dovezi pentru a-și susține ipoteza.

„Ne uităm foarte serios (la regulile cu privire la concurenţa neloială, n.r.). Uite, asta nu înseamnă că o îi amendăm, dar cu siguranţă investigăm şi cred că mulţi oameni se gândesc la asta, îmi imaginez. Vorbeau despre asta deja în urmă cu câţiva ani. Ştii că vorbeau de fapt despre acel subiect – monopolul’”, a spus Trump.

Tags:
Ultima oră
20:29 - Premierul Florin Cîțu, citat motivațional din Margaret Thatcher, în ziua în care s-a decis când va fi votată moțiunea PSD
20:28 - USR-PLUS, gata să voteze inclusiv moțiunea de cenzură a PSD anti-Cîțu: „E terminat ca premier”
20:15 - Vlad Voiculescu: Azi suntem în top 5 mondial după numărul de infectări și decese. ”România normală” promisă, un stat complet iresponsabil. Florin Cîțu să înceteze cu manipularea datelor și să ceară ajutor internațional
20:05 - Cozi de kilometri întregi în benzinăriile din Marea Britanie. Cum s-a ajuns ca 90% dintre stații să rămână fără combustibil
20:01 - Ea a fost marea dragoste a lui Cătălin Măruță, până să o cunoască pe Andra (FOTO)
19:42 - Lucian Bode, întrebat de ce nu a intervenit pentru respectarea măsurilor anti-COVID la congresul PNL: Eu acolo nu eram nici organizator, nici ministru de Interne / Reacția lui Florin Cîțu (VIDEO)
19:18 - Medicul Radu Țincu: Se poate ajunge la jumătatea lunii octombrie la 20.000 de cazuri de COVID-19 diagnosticate în fiecare zi, dacă nu se vor lua măsuri
18:55 - Restricții severe în Ilfov, după creșterea ratei de infectare. Deplasarea, interzisă după ora 20:00. Se închid sălile de fitness și restaurantele. Protestele și sportul în aer liber, interzise
18:53 - CNCAV: 42.812 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore
18:26 - Guvernul a venit cu precizări după ce Florin Cîţu a întrerupt declaraţia de presă: „Premierul nu a fost deranjat de atitudinea reporterilor, nu a fugit de întrebările acestora”