Donald Trump, despre disparția jurnalistului Jamal Khashoggi: Prințul Arabiei Saudite mi-a spus că nu știe ce s-a întâmplat 

Donald Trump, despre disparția jurnalistului Jamal Khashoggi: Prințul Arabiei Saudite mi-a spus că nu știe ce s-a întâmplat 

Președintele american Donald Trump a precizat, marți, că prințul moștenitor din Arabia Saudită Mohammad bin Salman i-a spus că nu știe ce s-a întâmplat la Consulatul saudit din Istanbul, de unde jurnalistul disident Jamal Khashoggi a dispărut la începutul lunii octombrie, informează Reuters.

„Am vorbit cu prințul Arabiei Saudite care a negat categoric că ar ști ce s-a întâmplat în consulatul din Turcia”, a transmis liderul de la Casa Albă într-o postare pe Twitter.

Jamal Khashoggi, rezident în SUA și critic vehement al puterii de la Riad, a dispărut după ce a intrat în Consulatul saudit din Istanbul, pe 2 octombrie. Oficialii turci susțin că acesta ar fi fost ucis acolo, iar corpul său ar fi fost dus în altă parte, acuzații negate de oficialii din Arabia Saudită.

În acest context, președintele american l-a trimis la Riad pe secretarul de stat Mike Pence pentru a discuta despre acest caz cu liderii statului din Golf.