Donald Tusk îi somează pe polonezi să-şi bage minţile în cap cu privire la ieşirea din UE: Riscul este MORTAL de serios!

Donald Tusk îi somează pe polonezi să-şi bage minţile în cap cu privire la ieşirea din UE: Riscul este MORTAL de serios!

Ameninţare fără precedent la adresa Poloniei cu privire la o eventuală ieşire a ţării din Uniunea Europeană, pe modelul Marii Britanii.
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, i-a somat pe liderii polonezi să „revină la raţiune” şi i-a avertizat pe aceştia în legătură cu ‘riscul mortal de serios’ al unei ieşiri, chiar şi neplanificate, a Poloniei din UE.

‘Chestiunea este extrem de gravă, dramatic de gravă. Riscul este mortal de serios. Şi mi-ar plăcea ca aceia care lucrează angajaţi pe această cale să revină la raţiune’, a declarat luni, la Varşovia, Donald Tusk, potrivit Agerpres.

Fost premier liberal polonez, el considerat de conservatorii naţionalişti conduşi de Jaroslaw Kaczynski drept principalul lor adversar politic.

‘Polexit, adică ieşirea Poloniei din UE, mi se pare, din nefericire, posibilă, nu pentru că Jaroslaw Kaczynski ar avea un astfel de plan. El spune că nu are asta în cap – cine va dori, îl va crede, trebuie crezut. Problema este că nici Cameron (fostul prim-ministru britanic, n.r.) nu avea intenţia să-şi scoată ţara din UE. Iar voinţa (în rândul statelor membre, n.r.) de a păstra Polonia în interiorul UE este mai mică decât voinţa de a păstra Marea Britanie’, a spus Tusk.

‘Nu contează dacă Jaroslaw Kaczynski planifică ieşirea Poloniei din UE sau dacă nu face decât să iniţieze procesul care poate duce la acest rezultat’, a adăugat Tusk, făcând aluzie la tensiunile dintre Varşovia şi Bruxelles.

Comisia Europeană şi mai multe state membre le reproşează conservatorilor polonezi aflaţi la putere că pun în pericol principiile fundamentale ale statului de drept, mai ales prin tentativa de a controla justiţia printr-o serie de reforme controversate.

Momentan, nu există informaţii că puterea de la Varșovia ar plănui să organizeze un referendum pentru ieșirea țării din blocul comunitar.

Ultima oră
07:42 - „Nu, nu, nu! O seară bună!”. Gică Hagi a plecat de la interviu, când a primit această întrebare…
07:28 - Liviu Dragnea, atac la adresa lui Dacian Cioloș: „Foarte slab. Nu are toate butoanele la el”. Ce reproșează PSD-ului
07:14 - USR, cu gândul la alegerile anticipate. Cătălin Drulă: „Până la urmă, e corect să ne întoarcem către electorat, dacă nu se poate rezolva criza politică”
23:54 - În stațiunile din sudul litoralului s-ar putea da undă verde la construcția de clădiri cu mai mult de 9 etaje
23:37 - Incendiu în baia unui apartament din Târgoviște. ISU Dâmbovița: Au fost evacuați 15 locatari
23:20 - Cine este Rebeka Daniel, fata de 17 ani care i-a lăsat cu gura căscată pe jurații de la SuperStar (Pro TV)
22:49 - Anca Dumitra, dezvăluiri inedite. Frumoasa actriță din „Las Fierbinți” (Pro TV), despre posibilitatea de a deveni mămică: „Când se vrea, se dorește…” (FOTO)
22:20 - A treia extragere la Loteria Vaccinării. Au fost anunțați câștigătorii premiilor din această săptămână
22:11 - Radu Țincu: Autoritățile europene, îngrijorate de riscul ca pandemia să evolueze din România și în Europa. Țara noastră riscă să genereze o nouă variantă virală. OMS va propune restricții (VIDEO)
21:44 - Radu Țincu: E vaccinată 47% din populația lumii și nu s-a întâmplat nimic cu nimeni / Când un medic spune că vaccinarea nu e soluția, deși a fost aprobată de toate forurile internaționale, trebuie își piardă calitatea de medic (VIDEO)